07 apr. 2023 | 22:05

De ce Andreea Mantea este încă singură. Vedeta a recunoscut, are mulţi pretendenți. „Nu există nimeni” VIDEO EXCLUSIV

Monden
De ce Andreea Mantea este încă singură. Vedeta a recunoscut, are mulţi pretendenți. „Nu există nimeni” VIDEO EXCLUSIV
De ce Andreea Mantea este încă singură

Andreea Mantea se bucură de succes pe plan profesional, ea prezentând emisiunea “Casa iubirii” la Kanal D, iar pe plan personal a făcut o schimbare pe care o consideră benefică pentru ea și pentru fiul ei, David. Singură de ceva vreme, Andreea este hotărâtă să nu își schimbe statutul în următoarea perioadă, preferând să se ocupe îndeaproape de creșterea și educarea băiatului său. În interviul exclusiv acordat pentru Playtech Știri, prezentatoarea TV ne-a explicat că David este pe primul loc în viața ei și că îl lasă să-și descopere aptitudinile, fără să îi influențeze deciziile.

De ce Andreea Mantea este încă singură

Andreea Mantea nu se grăbește să înceapă o nouă relație, deși nu duce lipsă de pretendenți. “Nu există nimeni mai important decât copilul meu”, a punctat ea.

  • Andreea, te vedem în fiecare zi pe micul ecran. Dar timp pentru tine mai ai?

Am emisiune de luni până duminică. De două ori pe zi, de dimineață de la 10.00 și apoi de la 16.30 de luni până vineri, iar sâmbătă și duminică de la 16.00 și apoi de la 19.00. Edițiile sunt înregistrate cu câteva zile înainte și ulterior difuzate. Bineînțeles că am timp și pentru mine, am dimineața timp pentru mine, seara, în weekend. Am suficient timp.

  • Dacă nu ai fi făcut televiziune, ce meserie ți-ar fi plăcut să ai?

Probabil aș rămâne, nu știu, tot la dorința din copilărie, aceea de medic veterinar. Nu am nicio facultate de medicină veterinară, e o dorință, atât. Nu știu de ce, am această atracție față de animale să le ajut, să le salvez, să le drăgălesc, să le fie bine.

Te-ar putea interesa și: Secretul Andreei Mantea pentru o siluetă perfectă. Cum se menține la 50 de kilograme

Andreea Mantea: “David înseamnă tot în acest moment în viața mea”

  • De atâția ani ești un fel de “Cupidon” în “Casa Iubirii”. Tu cum stai cu iubirea?

În acest moment mă iubesc pe mine, mă descopăr pe mine, îmi îndeplinesc toate dorințele, descopăr viața, frumusețea ei, fericirea pe deplin, liniștea și fac toate lucrurile astea pentru copilul meu. El înseamnă tot în acest moment în viața mea și aș vrea să rămână așa o perioadă foarte lungă. Nu știu pentru cât timp, dar, deocamdată, asta este important pentru mine, asta ador să fac. Nu vreau să aud de alte lucruri, nu mă interesează, mă axez pe lucrurile astea. Știu cât de frumoasă este iubirea între doi oameni maturi – bărbat și femeie – dar consider că am suficientă înțelepciune și experiență, încât să le dau sfaturi concurenților din “Casa Iubirii”, dar, în acest moment, am nevoie de experiență și înțelepciune pentru copilul meu, ca să îi ofer o creștere frumoasă, să aibă un început în viață frumos, sigur, cu tot ce înseamnă sfaturi, exact cum am avut eu, așa vreau să îi ofer și lui. Nu există nimeni mai important decât copilul meu.

  • Ce vârstă are David?

În curând o să împlinească 8 ani și îmi doresc să aibă parte de tot ce este mai bun. Dacă eu mă axez pe alte lucruri, care sunt efemere, ce pot să-i ofer lui? Ce educație? Ce viață, ce sens, ce ghidaj? Și atunci am timp, lucrurile astea vin și pleacă, iubirea este veșnică, iubirea va veni atunci când va fi scris, iar eu știu că este scris în acest moment să mă axez doar pe David.

Andreea Mantea: “David îmi lasă mesaje foarte drăguțe pe telefon, se filmează”

  • David este interesat de televiziune, te vizitează? Vrea să vadă cum este în fața camerelor de luat vederi sau e emotiv?

El de mic a fost și în spatele și în fața camerelor, nu i-am impus niciodată nimic. În momentul de față dacă vreau să îi fac o poză, nu mă lasă, nu mereu. Are momente când efectiv îmi ia el telefonul și își face poze sau video-uri, îmi lasă mesaje foarte drăguțe pe telefon, se filmează și îmi zice tot felul de lucruri, e foarte inventiv, e foarte haios, e foarte spontan. A jucat într-un serial la Kanal D, în “Strada Speranței”, a fost interesant pentru el, i-a plăcut foarte mult.

  • Te-ai gândit să îl dai la cursuri de actorie, să exploatezi latura asta artistică a lui?

Nu, în acest moment el descoperă mai multe activități. Face și canto și pian, dar face și kickbox și fotbal. Îl las pe el să-și aleagă, nu vreau să-i impun nimic, nu vreau să-l stresez. La fel a fost și cu serialul. El fiind foarte spontan și foarte haios, în momentul în care mi s-a propus, le-am spus șefilor: lăsați-mă să vorbesc cu el! Vreau să văd ce reacție are, dacă el vrea bine, dacă nu, nu! Și mi-a zis: “Bine, aș putea să încerc, e ceva nou!” Adică nu se dă înlături de la ceva nou, dar dacă nu-i place, se oprește. Îmi spune: “Mama, să știi că nu prea-mi place!”. L-am mai trimis la niște cursuri și mi-a zis că nu-i place, nu l-am mai dus. Nu insisit, îl las pe el să-și aleagă. A venit și mi-a zis că vrea cursuri de dans, de street dance și am zis bine. Și să-l vezi ce dansează! Nu impun nimic, îl las pe el să-și aleagă, să decidă. Nu are nicio problemă. I-a și placut, a fost supărat când s-au oprit filmarile la serial, dar nu știu cum să zic, nici nu a mai cerut. A fost o experiență.

Te-ar putea interesa și: Coșmarul trăit de Andreea Mantea alături de Cristi Mitrea, în perioada când era însărcinată. Suferințe de nedescris în timpul relației

Ce tradiții respectă Andreea Mantea de Paște

  • Unde vă prind sărbătorile pascale? Ce tradiții respectați?

Respectăm toate tradițiile: post, mers la biserică, spovedit, împărtășit, facem drob, ouă, cozonac, tot. Mama:”Haide, ai făcut, ai pregătit, ai luat tot? Facem aia, aia”. E așa ca un general și nu avem cum să nu respectăm. Ne este și “frică”, dar ne este și drag. O să mergem bineînțeles în provincie.

 

Video: Daniel Bălan

Parteneri
Ce avere are Călin Georgescu. Câștigătorul primului tur își ține banii într-o bancă maghiară
Redactia.ro
Din ce țară este, de fapt, patronul TikTok, platforma unde Călin Georgescu s-a promovat intens. Care este unul din primele clipuri cu care i-a cucerit pe români
Click.ro
Șoșoacă a transmis live din cabina de vot și a făcut circ în secție: „Blestemați să fiți tot sistemul”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Pericolul ascuns din frizerie. Multe persoane s-au îmbolnăvit
EVZ.ro
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Spynews
UE a dat ordin. S-au interzis complet în România. Aparatele care dispar din 2025
Capital.ro
Divorțul a transformat-o în femeie fatală! A slăbit enorm! 10 imagini în care NU o mai recunoști pe Maria Popovici. Rochii mulate, bustiere, colanți, machiaj de divă
Avantaje
CUM a AJUNS CĂLIN GEORGESCU în TURUL II! BECALI a EXPLICAT
Mediaflux
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro