Majoritatea celor care sunt atenți la ce spun astrele cunosc numele Minerva, pe numele real Gabriela Dima (64 de ani). Dar puțină lume știe că celebrul astrolog deține și o funcție importantă în cadrul BNR. Din păcate, ultimele vești nu sunt bune, și anume faptul că celebrul astrolog Minerva va ajunge pe masa de operaţie. În același timp, am aflat ce se întâmplă cu vestitul astrolog, de fapt, și ce spune despre funcţia de la BNR.
Vestitul astrolog Minerva sau Gabriela Dima (64 de ani), pe numele ei real, se află în prezent internată într-un spital din Arad, urmând că vineri, 7 aprilie, să fie programată pentru o operație de protezare a șoldului. Ea a fost diagnosticată cu coxartroză, afecțiune din cauza căreia a avut luni la rând dureri cumplite:
„Acum sunt internată la spital, în Arad, aici fac operația de șold, îmi vor pune o proteză din titan, am dureri foarte mari. De ce să mă operez la București, când toată familia mea e aici, la Arad? Intervenția chirurgicală va avea loc vineri, pe 7 aprilie, atunci m-au programat pentru operație”, ne-a declarat Minerva, exclusiv pentru Playtech Știri.
Puțină lume a știut că celebrul astrolog deține o funcție de execuţie, la BNR, în mentenanța administrativă. Întrebată despre acest lucru, iată ce spune Minerva despre absența ei de pe micul ecran, despre podcasturi, dar și despre funcția de la BNR:
„Da, și în prezent lucrez la BNR. În podcasturi mai vin, nu e o problemă, am fost la Jorge, mai am unul filmat și pentru Radio Zu, nu știu când va fi difuzat. La televiziuni însă nu mai merg.
Cât stau în spital nu mi-am luat nimic la mine, laptop sau altceva, nu fac calcule, mă odihnesc, nu pot ajuta pe nimeni cu astrologia. După operație, voi intra în recuperare, la o clinică din Oradea, va dura ceva vreme, și cred că prin iunie revin cu astrologia și în mediul public.”, a mai declarat astrologul.
Timp de aproape 15 ani, românii au putut afla ce spun astrele prin intermediul predicțiilor astrologice făcute de Minerva, dar acest lucru se pare că nu se va mai întâmpla, tocmai datorită funcției pe care o deține în cadrul BNR. Astrologul a povestit recent, invitată fiind de Damian Drăghici, despre ce se va întâmpla în perioada următoare:
„La ora actuală am o funcție de execuție, lucrez în Banca Națională. Din păcate, n-o să mai am dreptul să ies pe sticlă, dar asta nu înseamnă nimic, pentru că tot mă bătea gândul să-mi fac un podcast. Fac astrologie de la 14 ani”.