În urmă cu câteva luni, discutam de posibilitatea interzicerii prezenței la TV a anti-vacciniștilor. Un proiect de lege inițiat de USR a trecut atunci de Camera Deputaților. Din păcate, a fost respins în Senat.
Membrii USR au inițiat în urmă cu aproximativ trei luni un proiect pentru modificare legii audiovizualului. Printre alte câteva detalii, documentul cu pricina își propunea să oblige televiziunile și posturile radio să prezinte ”argumente medicale bazate pe dovezi” și să includă în emisiunile cu teme de sănătate ”opinia unui medic specialist cu experiență în tema abordată”.
În cazul în care trăiai cu impresia ca măcar un astfel de proiect de lege care ar fi benefic pentru toți cetățenii țării va avea parte de un suport bilateral, te înșeli amarnic. La trei luni după ce a fost adoptat în Camera Deputaților și optimismul a atins cote alarmante, proiectul a fost respins de senat, for decizional. Cu alte cuvinte, intenția lăudabilă a caăzut. Situația din senat este cu atât mai penibilă cu cât, în Camera Deputaților, s-a bucurat de 264 de voturi pentru și un singur vot împotrivă, după ce primise aviz pozitiv din partea ambelor Comisii de Sănătate din Senat și Camera Deputaților.
„Senatul a respins propunerea legislativă care ar fi limitat prezența și influența știrilor și informațiilor false în sănătate. Totuși, nu mai departe de acum o săptămână, la dezbaterile de pe 11 februarie, același Senat a susținut fără echivoc această inițiativă legislativă. Mai mulți senatori, inclusiv PSD, au luat cuvântul și au pledat pentru o informare corectă și avizată în ceea ce privește chestiuni legate de sănătatea publică”, a declarat, pentru HotNews.ro, deputatul USR Tudor Pop, inițiatorul proiectului de lege.
„Singura explicație pe care am primit-o în legătura cu respingerea acestei inițiative a fost mai degrabă una de natură spațială – ‘a venit un ordin de sus’. Și cam atât. Timp în care sănătatea românilor se duce inexorabil în jos”, mai spune Tudor Pop.
„Totuși, nu mai departe de acum o săptămână, la dezbaterile de pe 11 februarie, același Senat a susținut fără echivoc această inițiativă legislativă. Mai mulți senatori, inclusiv PSD, au luat cuvântul și au pledat pentru o informare corectă și avizată în ceea ce privește chestiuni legate de sănătatea publică”, a subliniat Tudor Pop.