Mihai Bendeac a împlinit azi 40 de ani. George Mihăiță sau „Tătuțu” din serialul „Clanul” (Pro TV) îl cunoaște ca puțin alții pe Mihai Bendeac, actorul care azi a schimbat prefixul. La împlinirea a 40 de ani de viață, George Mihăiță i-a transmis sărbătoritului un mesaj aparte prin intermediul Playtech Știri.
George Mihăiță are numai cuvinte de laudă la adresa colegului său Mihai Bendeac, unul dintre cei mai buni actori ai generației sale.
„Pot spune că Mihai Bendeac a fost cel dintâi care mi-a spus Tătuțu. Cum mult înainte ca acest diminutiv să-mi devină familiar după ce am reușit o treabă bună alături de colegii din serialul de la PRO TV. De ce spun asta? Fiindcă Mihai îmi spune de ceva timp ”tata”. Așa mă striga el! Iar eu îi spun ”fiule”. Mihai Bendeac e ca și copilul meu! Și asta, nu de ieri, de azi!”, ne-a declarat George Mihăiță, exclusiv pentru Playtech Știri.
Cel care încă conduce destinele Teatrului de Comedie adaugă, despre colegul lui, la ceas aniversar.
„Mihai Bendeac e mai mult decât personajul de televiziune admirat de cei mai mulți dintre noi. Și nu pot să nu mă bucur de fiecare succes al său. E mai mult și decât personajele pe care le interpretează pe scena teatrului. Și sunt, slavă Domnului! Mihai Bendeac e un om bun. Nu mai găsești azi cu ușurință oameni buni. Trebuie să-i cauți cu atenție! Dar Mihai e un asemenea gen de om!”, sună confesiunea specială a lui George Mihăiță.
George Mihăiță ne-a vorbit și despre colaboarea lor în piesa „Desculț în parc”, pe care Bendeac o și regizează.
„Mihai e deopotrivă un actor bun, dar și un regizor bun. Nu știu care e mai bun dintre ei, actorul sau regizorul? Dar știu că ceea ce-mi place la el este caracterul. Dincolo de fețele sale de la televizor, dincolo de ceea ce auzim sau ceea ce citim despre el, și se scrie mult despre el, credeți-mă e inegalabil ca și caracter. Știu că mă pot bucura oricând de prietenia lui, iar asta contează enorm în viață. Mai ales pentru cei ce prețuiesc prietenia în ziua de astăzi!”, ne-a mai spus George Mihăiță, exclusiv pentru Playtech Știri.
Iar această prietenie aparte îl face George Mihăiță, care va părăsi la finele anului fotoliul de director al Teatrului de Comedie, să-i facă o promisiune specială lui Mihai Bendeac.
„Mă voi bucura să joc alături de el cât timp se va putea. Cât timp va fi și el de acord. Directoratul se va termina curând, dar prietenia noastră va merge mai departe!
Mihai Bendeac, unul dintre cele mai cunoscute nume ale showbizului românesc de după 1990, a împlinit azi 40 de ani. Mama lui, Emilia Bendeac, s-a numărat printre primii oameni dragi care l-au felicitat, și pe rețelele sociale: „Te iubește muca!”, a sunat mesajul special matern.