Vineri, 6 decembrie, cu începere de la orele 20:00, Antena 1 difuzează o nouă ediție incendiară a emisiunii iUmor, cu care postul trustului Intact continuă să înregistreze audiențe de-a dreptul spectaculoase. Ajunsă la sezonul cu numărul șapte, producția continuă să-și surprindă telespectatorii cu noi momente savuroase, susținute atât de concurenți, cât și de invitații speciali ai fiecărei seri.
În ediția 11 a emisiunii iUmor, din 29 noiembrie 2019, Marian Godină a fost prezent pe scena emisiunii iUmor. Acesta a decis să-i ia la rând pe jurații din emisiunea difuzată pe Antena 1, spre surpriza telespectatorilor. Polițistul apreciat de foarte mulți români a fost invitat să vină în vineri, pe 29 noiembrie, pentru un astfel de moment artistic și a fost cât se poate de spumos.
„Stai liniștit, Cheloo, nu sunt în timpul serviciului. Suntem oameni norocoși, niciunul dintre noi nu suntem astăzi în uniforma pe care o merită. (…) Cheloo este foarte tare, este singurul om care și-a luat amendă de la DIICOT pentru că a trecut pe verde”, a spus Marian Godină, la iUmor.
„M-am interesat de cariera ta muzicală și am aflat că primul tău nume de scenă era tenie, cred că și atunci muzica ta dădea dureri de burtă”, a mai completat celebrul agent de la Rutieră.
La rândul său, juratul a glumit pentru o scurtă perioadă, față de reprezentația oferită de Godină, în stilul său caracteristic, dar a dorit să își arate aprecierea pentru polițist. Seara de vineri e una a surprizelor pentru fanii emisiunii de la Antena 1, pentru că au fost prezente câteva vedete, precum Gina Pistol. În mod neașteptat, pe scenă a urcat și fratele lui Mihai Bendeac.
„Iată un polițist care scrie mai bine decât citește! Mie îmi place mult omul! Este un polițist care are curaj să spună public ceea ce colegii lui nu vor să recunoască. Godină ne-a luat partea când am avut proces cu Sindicatul polițiștilor (…) Aplauze pentru unul dintre cei mai buni polițiști din țara asta”, i-a încurajat Cheloo pe cei din public, atunci când cunoscutul polițist se pregătea să părăsească scena, la finalul momentului său de umor.
În schimb, Cheloo a fost scutit de ironii în alt caz. Oase a început cu Bendeac spunându-i că „ești un mare actor și știu asta de la prietenii tăi, care știu asta de la tine!”. Și nu s-a oprit aici! Acesta a spus că: „Să mergi la Mihai Bendeac la teatru este ca și când mergi la prostituate pentru îmbrățișare!”
Nici pe Delia nu a uitat-o! Acesta i-a spus Deliei că abia așteaptă să o vadă participând la Asia Express, „nu de alta, dar poate așa mai lași și tu Sala Palatului liberă!”.
Singurul pe care l-a omis, a fost Cheloo, pe care, din frică sau poate din respect, nu l-a luat la roast și a încercat cumva să-l evite. Decizia lui Oase l-a ofensat pe cântăreț: „Nu-i contest calitățile de participant la Asia Express, dar domnul Oase a venit să facă roast tot despre colegii mei și tot cu coada între picioare!”.
Este start joc în sezonul 7 al emisiunii iUmor. Poți să urmărești Live Stream Online pe Antena 1, ediția a 12 a a show-ului, unul care se anunță de zile mari. Jurații Delia, Cheloo și Mihai Bendeac au același rol și vor căuta în continuare noi talente printre magicieni, mimi sau numere de stand up comedy. AICI POȚI SĂ VEZI AL ȘAPTELEA EPISOD AL EMISIUNII.
CONECTEAZA-TE CU iUMOR:
INSTALEAZĂ APLICAȚIILE ANTENAPLAY: