Simona Halep a terminat sezonul 2019, dar trage tare la antrenamente pentru a fi pusă la punct pentru competițiile la care va participa în luna ianuarie. Campioana de la Wimbledon se află în Dubai, alături de echipa ei. La ultimul antrenament l-a impresionat pe Darren Cahill.
Aflată în Dubai alături de echipa ei, Simona Halep s-a antrenat în sala de forță, unde a ridicat greutăți sub privirile atente ale lui Darren Cahill și ale celorlalți membri din staff. Campioana de la Wimbedon a fost fotografiată, iar imaginea a fost postată pe contul de Instagram, unde în doar 30 de minute a primit peste 8.000 de aprecieri. Poza a fost însoțită de mesajul „This picture says it all #theteam #offseason #Dubai @ritzcarltondubai.”
Fanii care o urmăresc pe rețeaua de socializare i-au trimis mesaje de susținere și au făcut și câteva glume.
„Poți să o faci, aratăle cum se face”, „O mare echipă și o mare campioană”, „Să nu ai încredere în bărbați” și „Meriți să revii pe locul 1. Tu ești Simona”, sunt doar câteva dintre mesajele pe care constănțeanca le-a primit pe rețeaua de socializare.
Un admirator care se află și el în Dubai a rugat-o să se vadă cu el: „Pot să-ți bat la uşă sau să vă invit la noi la un ceai?!!! Vă dau și curmale pline de fier, să nu te doboare nicio încercare.”
În total, Simona Halep a strâns din tenis, până la vârsta de 28 de ani, suma de 35 de milioane de dolari și are în palmares 19 trofee la simplu și unul la proba de dublu (493 de victorii și 214 înfrângeri). Singurul regret al sportivei este că nu a terminat anul 2019 pe locul 1 în clasamentul WTA (este pe 4, cu 5.462 de puncte).