Curtea de Apel București a dat o primă sentință într-un dosar în care postul de televiziune Antena 3 a primit o amendă din partea CNA pentru că a difuzat o știre falsă despre Alianța Vestului, știre garantată și de Alexandru Cumpănașu. Decizia instanței nu este definitivă.
În emisiunea monitorizată de CNA, Antena 3 anunța că „sub aparenţa proastei administrări, patru primari liberali vor să-şi facă propria lor republică.” Alexandru Cumpănașu garanta știrea la acea vreme, în calitate de președinte al Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României.
„Vorbesc despre o rupere, practic… de facto, dacă mă întrebaţi pe mine… între ceea ce se întâmplă în Transilvania care este perfectă… minunat, dânşii au management fantastic… şi Bucureştiul care este corupt, nenorocit şi care nu merită nimic”, spunea Cumpănașu în emisiune la Antena 3.
CNA a decis ulterior că Antena 3 „a încălcat principiile referitoare la corectitudinea, imparţialitatea şi buna credinţă ce trebuie să guverneze informarea publicului, în condiţiile în care a înţeles să prezinte respectiva alianţă referitoare la dezvoltarea economico-socială a comunităţilor respective într-o manieră subiectivă, tendenţioasă, părtinitoare încă din titlu (…) inducându-se în mod repetat publicului că respectiva iniţiativă conduce la ideea unui separatism politic-economic, iniţiativa fiind de natură să încalce Constituţia şi legile în vigoare” și a sancționat postul de televiziune cu suma de 5.000 de lei.
Decizia a fost menținută de Curtea de Apel București, după ce Antena 3 a făcut contestație în instanță, însă decizia magistraților nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
„Sustinerea reclamantei în sensul că aceste afirmaţii nu ar reprezenta acte de informare, ci doar comentarii şi opinii, nu poate fi primită, deoarece pe de o parte, afirmatiile au fost făcute chiar de reclamantă, prin intermediul titlurilor, vocii din off şi a moderatorului emisiunii, şi nu de către invitaţii din emisiune, iar pe de alta parte, afirmatiile au fost făcute pe parcursul prezentării stirii, constituind astfel chiar acte de prezentare/de informare şi nu ulterior, pe parcursul comentării posibilelor semnificaţii ale ştirii”, se arată în sentința dată de judecători.