13 ian. 2023 | 09:34

Viața tumultoasă și dramatică a fiicei lui Elvis. A fost măritată cu Michael Jackson și Nicolas Cage, printre alte celebrități VIDEO

Monden
Viața tumultoasă și dramatică a fiicei lui Elvis. A fost măritată cu Michael Jackson și Nicolas Cage, printre alte celebrități VIDEO
Lisa Marie și Nicolas Cage

Tragedie imensă în lumea muzicii internaționale, după ce unica fiica a „Regelui” Elvis a murit la vârsta de 54 de ani în urma unui stop cardiac. Decesul a survenit în noaptea de joi spre vineri, iar vestea extrem de tristă a fost anunțată chiar de mama sa. Familia Presley este profund îndurerată de dispariția subită a artistei și a solicitat respectarea intimității în aceste momente grele.

Lisa Marie Presley a murit la 54 de ani

Cea care a anunțat decesul Lisa Mariei Presley a fost mama acesteia, Priscila Presley, care încă sub efectul șocului, a cerut presei și tuturor apropiaților să respecte dreptul familiei de a-și plânge ruda, fără a fi supuși unor altfel de presiuni.

”Cu inima grea, trebuie să împărtăşesc vestea devastatoare că frumoasa mea fiică Lisa Marie ne-a părăsit. Era cea mai înfocată, puternică şi iubitoare femeie pe care am cunoscut-o vreodată. Facem apel pentru intimitate, în aceste momente în care încercăm să gestionăm această pierdere profundă. Vă mulţumim pentru dragoste şi rugăciuni. La acest moment nu vom face alte declaraţii”, a afirmat Priscilla Presley, într-o declaraţie transmisă de un reprezentant al său.

Un apropiat al familiei a descris în cel mai realist mod drama prin care trece în aceste momente familia Presley: „Priscilla Presley şi restul familiei Presley sunt ”şocaţi şi devastaţi de moartea tragică a iubitei lor Lisa Marie, a declrat acesta pentru CNN.


Decesul Lisei Marie a survenit după ce aceasta a fost găsită la domiciliu său în stop cardiac. Fiica lui Elvis Presley a fost transportată de urgență la spital, însă aceasta se afla în comă, fiind ținută în viață doar de aparate. Din păcate, în noaptea de joi spre vineri, medicii au declarat decesul Lisei Marie.

Viața Lisei Marie după divorțul părinților

Lisa Marie Presley s-a născut în 1968, în Memphis, Tennessee, sub lumina reflectoarelor, fiind fiica „regelui rock-n-roll-ului” din toate timpurile. La acel moment, presa din întreaga lume vorbea despre evenimentul unic petrecut în familia Presley, Lisa fiind singura fiică moștenitoare a regretatului artist.

Din păcate, din cauza vieții extrem de agitate și tensionate care intervenise în cuplu, Elvis și Priscilla au divorțat în 1972, pe vremea când Lisa Marie avea 4 ani. La 5 ani distanță, Lisa avea să-și piardă definitiv tatăl, Elvis murind în 1977.

Nu a trecut mult timp, iar zvonurile privind viața agitate a Lisei Marie au început să apară, ea fiind surpsinsă în repetate rânduri consumând substanțe interzise. Pentru a evita o evoluție nefastă a fiicei sale, Priscilla Presley a încercat să o înscrie pe Lisa la mai multe școli private, obligând-o să fie întotdeauna sub supravegherea atentă a anumitor autorități și superiori din cadrul unităților educaționale.

În anul 2003, Lisa Marie și-a lansat cariera cu un album solo „To Whom It May Concern”, care a urcat rapid pe locul 5 în clasamentul albumelor Billdoard200.

A produs hitul „Lights Out” și a fost certificat ca marca de aur cu vânzări de peste 500.000 de unități. Pentru cel de-al doilea album al său, „Now What”, Lisa a compus 10 cântece și a inclus un cover după „Here Today and Gone Tomorrow” al lui Ramones. Ambele albume, lansate de Capitol Records, au debutat în top 10 al Billboard 200.

Căsătoriile eșuate ale Lisei Marie. Cu ce vedete și-a petrecut anii tinereții

După mai multe colaborări importante, Lisa Marie a apărut în videoclipul melodiei „You are Not Alone” a lui Michael Jackson, ea fiind căsătorită la acea vreme cu regele muzicii Pop. Un an mai târziu, cei doi au divorțat, mariajul lor durând doar 2 ani.

Înainte de căsătoria cu marele cântăreț, Lisa Marie a fost căsătorită timp de 6 ani cu muzicianul Danny Keough (1988-1944), căruia i-a oferit doi copii, Danielle și Benjamin. Cei doi s-au căsătorit când ea avea 20 de ani.

După o pauză de 4 ani de la despărțirea de Michael Jackson, fiica lui Elvis s-a căsătorit pentru a treia oară cu actorul Nicolas Cage, însă mariajul lor nu a durat mai mult de doi ani.

În 2006, Lisa Marie credea, în sfârșit, că și-a întâlnit bărbatul care să-i rămână alături toată viața, sperând că a patra încercare să fie cu succes. De data aceasta, mariajul cu muzicianul Michael Lockwood a rezistat 10 ani, rezultând două fete gemene, Harper Vivienne și Finely Aaron.

Din păcate, pe lângă eșecurile suferite în viața amoroasă, o dramă cumplită s-a abătut asupra fiicei lui Elvis, în 2020, atunci când fiul său Benjamin s-a sinucis la vârsta de 27 de ani. Ulterior, Lisa Marie a scris un eseu despre trauma provocată de moartea fiului său pentru Ziua Națională de Conștientizare a Durerii.

Ea a moștenit conacul tatălui său, Graceland, după moartea tatălui, bunicului și străbunicii sale, și apoi a moștenit toată moșia lui Elvis Presley, la împlinirea a 25 de ani. Lisa Marie a vândut 85% din avere, care era în valoare de aproximativ 100 de milioane de dolari când a moștenit-o, în 2005 către Industrial Media, dar a păstrat controlul asupra Graceland-ului.

Ultima apariție publică a Lisei Marie și a Priscillei Presley a fost la cea de-a 80-a gală de decernare a Globurilor de Aur, pe 10 ianuarie, pentru a-l vedea pe Austin Butler câștigând Globul de Aur pentru rolul principal din „Elvis”, pentru cel mai bun actor principal într-o dramă. Ele au participat, de asemenea, la o petrecere unde familia a onorat ceea ce ar fi fost împlinirea a 88 de ani a Regelui Rock ‘n Roll.

Sunt atât de copleșită de acest film și de efectul pe care l-a avut și de ceea ce a făcut Austin. Sunt foarte mandră. Știu că și tatăl meu ar fi foarte mândru”, a spus Lisa Marie la eveniment.