Ca într-o piesă de teatru neinspirată, grupul PSD prezent în aceste zile la Bruxelles a încercat să se dezică de practicile din țară ale partidului de guvernământ. În mod previzibil, Viorică Dăncilă ”s-a bucurat” de critici acerbe, dar a continuat să susțină referendumul anti-gay.
Viorica Dăncilă împreună cu alți membri marcanți ai PSD s-au prezentat în această săptămână la Bruxelles pentru o întâlnire cu socialiștii europeni. De parcă nimeni nu a observat gesturile lui Liviu Dragnea din ultimele săptămâni, Dăncilă a insistat pe modul democratic în care va avea loc referendumul pentru familia tradițională și pe lipsa unei campanii de influențare a opiniei publice. Aparent, sub nicio formă, referendumul nu este îndreptat ”spre o anumită orientare sexuală”, a adăugat prim-ministrul României.
„Partidul Social Democrat nu va face campanie. Este obligația tuturor să facă acțiuni care să arate ce înseamnă acest referendum, dar nu vom face campanie pentru a se lua o decizie sau alta”, a spus Dăncilă miercuri la reuniunea Grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților. În același timp, în țară, Dragnea a profitat de fiecare ocazie pe care a avut-o la dispoziție pentru a face exact opusul afirmațiilor doamnei prim-ministru. „Eu voi vota fără ezitare pentru familie, în sensul ei tradiţional, pentru că, în opinia mea, valorile tradiţionale reprezintă rădăcinile unei naţiuni“, a spus Liviu Dragnea pe 11 septembrie, după votul dat în Senat pentru modificarea definiţiei familiei în Constituţie. „Am susținut organizarea acestui referendum și voi participa cu siguranță la scrutin”, a mai spus Dragnea atunci.
Aceste declarații desprinse dintr-o realitate alternativă a Vioricăi Dăncilă au ajuns online la mai puțin de 24 de ore după un alt eveniment inițiat de PSD care a fost foarte criticat în online. De curând, președintele PSD Prahova și al Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu și senatorul PSD Emanoil Savin, au participat la o conferință organizată în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” de Coaliția pentru Familie, acțiune care a stârnit critici puternice pe rețelele de socializare.
Vezi momentul de la minutul 6:00 din clipul de mai sus pentru a surprinde modul ostentativ în care Dăncilă a refuzat să răspundă la întrebările reporterilor Euronews pe marginea referendumului.
Social-democrații din Parlamentul European i-au adus critici dure premierului țării noastre atât pentru evenimentele recente de la noi, cât și pentru iminentul referendum anti-gay ce urmărește interzicerea căsătoriilor între persoane de același sex.
Conform publicației Euractiv.com, oficialii străini au insistat pe faptul că astfel de manifestări nu aparțin valorilor familiei socialist europene. Dăncilă a fost chestionată și pe marginea cazurilor majore de corupție care sunt la ordinea zilei în România, cât și în legătură cu efortul ”puterii” de la noi de a modifica legile anti-corupție.