Invitat în emisiunea „Adevăruri Ascunse” de la Antena 3, numerologul Mihai Voropchievici a făcut dezvăluiri pentru anul viitor. El a prezentat previziunile numerologice pentru anul 2023.
Numerologul Mihai Voropchievici a dezvăluit ce ne rezervă anul următor, an care se află sub vibraţia cifrei 7.
„Am ajuns în cel de-al şaptelea an. Noi am debutat într-un an unu cu emisiunea. Acum facem chiar şapte ani. În anul 7, Universul face în aşa fel încât să ne trimită nişte linişte. Este anul în care începem să ne întoarcem cu 7 ani în urmă. Este un an de bilanţ intim. O să ne dăm seama unde am greşit. Avem nişte aduceri aminte. Ne vin toate în cap. Dumnezeu te ajută să-ţi fie tot ţie bine. Ne uităm chiar şi la latura afectivă.
Apar şi mici divergenţe între semeni. Cei care au copii, se gândesc dacă au făcut tot ce au putut pentru ei. Se dezvoltă în copii şi dorinţele părinţilor. Copiii au acum o altă viziune asupra vieţii. Vor face analiză şi reculegere undeva. Este anul în care vrând ne vrând trebuie să ne apropiem mult mai mult de spiritualitate.
Este un an al spiritualităţii. Nu înseamnă că trebuie să mergem la biserică zi de zi, dar trebuie măcar să citim. Forţa divină este cu noi în acest an. Ne face să devenim puţin mai buni. Să vedem ce se întâmplă în jurul nostru. Dacă avem mai mult, să dăm şi celorlalţi. O să simţim prezenţa forţei divine. Începem să ne şi spovedim mai mult. O să vedeţi ce fluenţă de oameni va fi în curtea bisericii. Vom fi mult mai apropiaţi de acasă şi de divinitate.
Un an 7 este an de pace, să ne dorim să avem pace şi să facem tot ce putem pentru asta. Anul 2023 nu va fi mai uşor ca 2022. Anul viitor este an karmic. Este anul în care conlucrează şi Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Fiul”, a precizat Mihai Voropchievici.
Citește și: Luni norocoase pentru fiecare zodie în 2023. Anunțul făcut de Mihai Voropchievici
Citește și: Horoscop rune 12-18 decembrie. Mihai Voropchievici anunță zodia care este lovită de karma