30 nov. 2022 | 10:30

De ce să stropeşti cu alcool congelatorul. Trucul pe care puţine gospodine din România îl mai ştiu

Diverse
De ce să stropeşti cu alcool congelatorul. Trucul pe care puţine gospodine din România îl mai ştiu
Cum se dezgheata congelatorul repede

Dezghețarea congelatorului este de cele mai multe ori o sarcină grea. Există mai multe metode de dezghețare rapidă a aparatului electrocasnic, însă una dintre ele pare a fi cea mai eficientă. Cei care au fost atenți la lecțiile de chimie din școală vor înțelege din prima despre ce este vorba.

Trucuri de dezghețare rapidă a congelatorului. Ce ai de făcut

Dezghețarea congelatorului se face în timp, astfel că trebuie ținut îndeaproape sub observație, pentru că altfel apa se va scurge în bucătărie sau încăperea în care acesta se află.

Astfel, multe dintre gospodine și-ar doi ca acesta să se dezghețe mai repede, pentru a putea fi spălat, șters și repus în funcțiune cât mai repede posibil.

Sarea și alcoolul ajută la dezghețarea congelatorului

Pentru cei care nu au timp să aștepte pot apela la mai multe soluții de dezghețare a aparatului elecrocasnic foarte util în orice gospodărie.

Una dintre acestea presupune folosirea alcoolului. Cei care au fost atenți în timpul orelor de chimie știu despre ce este vorba. Conform oamenilor de știință, alcoolul si sarea au rolul de a topi gheața mult mai repede, iar acest lucru se datoreaza faptului ca sarea înlocuiește moleculele de apa.

Cum se procedează

Pentru a folosi acest vechi truc văzut la orele de chimie, începeți prin a prepara o soluție compusă din apă fierbinte și multă sare.

După, înmuiați o bucată de pânză în soluția fierbinte, după care scufundați tesatura în alcool, preferabil spirt, și așezați-o pe gheață. Congelatorul se va dezgheța mult mai repede.

Uscătorul de păr ajută la dezghețarea congelatorului

O altă metodă rapidă de dezghețare a congelatorului presupune folosirea unui uscător de păr. Secretul acestuia este căldura degajată.

După ce congelatorul a fost scos din priză, se scot toate alimentele din interior. Apoi, așezați cât mai multe prosoape în partea de jos a congelatorului.

De ce se pun prosoape în partea de jos a electrocasnicului

Logica prosoapelor este ca atunci când gheața începe să se topească și să devină apă, aceasta să fie absorbită, astfel încât să nu dea pe afară.

Conectați la priză uscatorul de păr și stați la o distanță de cel puțin 15 centimetri de congelator.

Răzuiți gheața numai cu obiecte de plastic sau lemn

Orientați feonul spre peretele congelatorului. Continuați să faceți mișcări verticale cu uscătorul de păr până când gheata începe să se rupă.

După acest moment, dumneavoastră hotărâți dacă continuați cu uscătorul de păr sau începeți răzuirea gheții cu un obiect de plastic sau lemn.

Dezgheață congelatorul cu ventilatorul

Încă o metodă eficientă de dezghețare a congelatorului este să se plaseze un ventilator chiar în fata aparatului electrocasnic sau deasupra lui, până când gheața dispare sau poate fi răzuită.

Parteneri
A murit unul dintre cei mai apropiați oameni ai lui Nicolae Ceaușescu
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Noi imagini cu rachetele balistice care au lovit Dnipro. Rusia susține că a învins „întreaga campanie pentru 2025” a armatei ucrainene
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Postul Crăciunului, încercare grea pentru români. Unde se vând cei mai scumpi cartofi din țară
EVZ.ro
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Spynews
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
Capital.ro
Divorțul a transformat-o în femeie fatală! A slăbit enorm! 10 imagini în care NU o mai recunoști pe Maria Popovici. Rochii mulate, bustiere, colanți, machiaj de divă
Avantaje
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Mediaflux
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Bunica Gherghina va juca într-un film alături de Bill Skarsgard și fiica lui Johnny Depp. Ce rol va interpreta: „Așa am găsit-o”
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro