Medicul Virgil Musta, şef de secţie în cadrul Spitalului „Victor Babeş” din Timişoara, a fost trimis în judecată de DNA, iar acuzațiile aduse de către procurori sunt unele grave. Care sunt, de fapt, acuzațiile aduse celebrului medic. Totual are legătură cu pandemia de coronavirus.
Seful de secție din cadrul spitalului de boli infecțioase Victor Babeș din Timișoara, Virgil Musta, are probleme grave cu legea după ce acesta a fost trimis în judecată de DNA.
Acum, medicul Virgil Musta este acuzat de DNA de instigare la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru alții.
De asemenea, în dosarul în care este cercetat Virgil Musta mai sunt suspecte alte trei persoane.
Una dintre acestea este Diana Luminiţa Manolescu, director medical la Spitalul Victor Babeş din Timişoara. Acesta este acuzată pentru abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.
O altă persoană este Maria Diana Albu, asistent medical coordonator al Ambulatoriului de boli infecțioase Victor Babeș. Acuzațiile sunt aceleași.
Cea de-a treia persoană este Dana Mihaela Paica, medic la societatea comercială în care era asociat Virgil Musta, aceasta fiind cercetată pentru instigare la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.
„În perioada 21 iulie – 09 noiembrie 2020, inculpatul Musta Virgil Filaret, cu intenție, ar fi determinat trei asistente medicale să presteze servicii medicale în beneficiul societății la care el era asociat, în timp ce acestea se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu la unitatea publică, respectiv Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr.Victor Babeș Timișoara.
Folosindu-se de influența pe care o avea în calitatea sa de medic șef de secție, inculpatul le-ar fi determinat pe cele trei asistente, în mod direct sau prin intermediul inculpatei Paica Dana Mihaela, să preleveze probe biologice în vederea depistării infecției cu virusul SARS CoV-2, să încaseze contravaloarea testelor RT-PCR și să elibereze bonuri fiscale în beneficiul societății comerciale private la care acesta era asociat (utilizând o casă de marcat mobilă)”, arată DNA.
Cele trei persoane lucrau pentru spital ele prestau munci pentru societatea comercială anunțată.
„La instigarea inculpatului Musta Virgil Filaret, în calitățile lor de director medical, respectiv asistent medical coordonator al Ambulatoriului de Boli Infecțioase, inculpatele Manolescu Diana Luminița și Albu Maria Diana, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu în sensul că nu au făcut niciun demers pentru constatarea abaterilor disciplinare și aplicarea sancțiunilor corespunzătoare sau, după caz, sesizarea Comisiei de cercetare disciplinară în vederea sancționării celor trei asistente medicale.
Mai mult, inculpata Albu Maria Diana ar fi întocmit iar inculpata Manolescu Diana Luminița ar fi aprobat foile colective de prezență în conținutul cărora au fost evidențiate formal orele lucrate de cele trei asistente”, mai arată DNA.
„Astfel, inculpatul Musta Virgil Filaret le-ar fi determinat pe cele trei asistente să își încalce atribuțiile de serviciu reglementate de dispozițiile din Codul Muncii, Regulamentul intern al spitalului și fișa postului.
Prin activitatea descrisă s-ar fi generat un prejudiciu de 12.173 de lei în dauna Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr.Victor Babeș Timișoara. Pe de altă parte, societatea privată, la care asociat este inculpatul Musta Virgil Filaret, ar fi obținut foloase necuvenite în valoare totală de 172.508 de lei.
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr.Victor Babeș Timișoara a comunicat Direcției Naționale Anticorupție că nu se constituie parte civilă în prezenta cauză.
În cauză s-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra sumei de 12.173 de lei aparținând inculpatului Musta Virgil Filaret, aflată într-un cont bancar.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalul Timiș cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză”, mai arată DNA.