Guvernul României vrea să adopte în ședința de marți, 29 noiembrie, un proiect de act normativ care modifică o serie de aspecte referitoare la perioada concediului maternal și paternal. Concediul pentru creşterea copilului, mai scurt cu cel puțin două luni de zile pentru un părinte. Ce se întâmplă cu zilele libere ale angajaților cu nou-născuți.
Guvernul de la București vrea să adopte unele măsuri ce modifică Ordonanța de urgență nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor. Schimbările ce urmează a primi undă verde din partea guvernanților au fost propuse în circumstanțele în care legea din România trebuie să fie conformă cu prevederile Directivei (UE) 2019/1158 privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată a părinților și îngrijitorilor.
Părinții care nu au solicitat drept la concediu pentru creșterea copilului vor avea parte, prin lege, de mai multe zile libere. Indiferent dacă este vorba despre mama nou-născutului sau tatăl acestuia. Perioada de concediu pentru creșterea copilului, în cazul unui părinte, se va mări de la o lună de zile la cel puțin două luni.
În România, legea actuală stabilește ca mama bebelușului să beneficieze de concediu de maternitate timp de doi ani. În urma schimbărilor recente, și tatăl trebuie să stea acasă cu copilul cel puțin două luni de zile. În condițiile în care perioada de concediu în cazul unui părinte crește la două luni, celălalt adult va avea parte de un concediu mai scurt cu opt săptămâni.
În urma adoptării proiectului cu pricina, Ordonanța de urgență nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația pentru creșterea copiilor se va modifica în felul următor:
„Art. 11 – (1) Dreptul la concediul pentru creșterea copilului stabilit potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) se acordă pe bază netransferabilă părinților, precum și persoanelor aflate în situaţiile prevăzute la art. 8 alin. (2), în situaţia în care ambele persoane din familia respectivă îndeplinesc condiţiile de acordare a acestuia, după cum urmează:
a) cel puţin 2 luni din perioada totală a concediului de creştere a copilului sunt alocate uneia dintre persoanele care nu a solicitat acest drept;
b) în situaţia în care persoana prevăzută la lit. a) nu solicită dreptul la concediul care îi revine, celălalt părinte nu poate beneficia de dreptul la concediu în locul acesteia”.
Printre altele, proiectul de act normativ consultat de HotNews.ro stabilește și întreruperea de plată a indemnizației pentru creșterea copilului, în cazul în care certificatul de încadrare în grad de handicap al unui nou-născut expiră. Noile prevederi ce urmează a fi aprobate de Guvernul României vor intra în vigoare începând de pe 1 ianuarie 2023.