Ai curajul să faci testul de IQ pe care doar 2% dintre oameni reușesc să îl rezolve? Imaginea care, la prima vedere, nu pare să conțină vreo provocare ce să dea bătăi de cap internauților, face furori în mediul online. Tu reușești să găsești căștile ascunse în baie? Trebuie să dai răspunsul în mai puțin de opt secunde.
Cei care au creat acest test de IQ susțin că doar 2% dintre oameni pot da răspunsul corect. La prima vedere, desenul ce ilustrează un colț al unei băi nu pare să conțină vreo provocare imposibil de rezolvat, însă iată că aparențele sunt înșelătoare.
Provocarea ce face furori în rândul internauților din toate colțurile lumii este, de fapt, o iluzie optică, adică o imagine ce ne atrage imediat atenția, dar care a fost concepută în așa fel încât să poată modifica forma sau dimensiunea unui obiect, jucându-se, astfel, cu modul în care creierul omului percepe informațiile vizuale primite.
Aceste teste sunt, de ani buni, instrumente importante pentru specialiștii din domeniul psihanalizei, fiind, de fapt, o modalitate inedită de a înțelege mai bine felul în care privim realitatea din jurul nostru, iar imaginea din galeria foto de mai sus este un exemplu perfect.
Desenul ce ilustrează un colț dintr-o baie a fost prezentat ca un test de IQ, un puzzle în imagini, pentru copii și adulți. La prima vedere, vei observa că săpunul, detergentul, uscătorul de păr sunt ținute separat, fiecare în sau pe un alt dulap. Lângă vasul de toaletă sunt agățate câteva articole vestimentare. Există și o mașină de spălat iar lângă chiuvetă vei observa suportul în care sunt ținute periuțele și pasta de dinți.
Dar, undeva în această imagine este ascunsă și o pereche de căști. Provocarea este să o găsești în mai puțin de opt secunde. S-a susținut că doar 2% dintre oameni pot da răspunsul corect în acest interval de timp.
Ești gata? Start! Ai doar opt secunde la dispoziție.
Dacă nu te descurci sau, pur și simplu, vrei să îți verifici răspunsul, găsești rezolvarea testului de IQ în rândurile de mai jos.
Rezolvare: Dacă vei privi cu atenție, o să descoperi căștile ascunse în spetele detergentului, pe raftul de jos al dulapului de deasupra mașinii de spălat rufe. Pentru a fi mai greu de recunoscut, au fost camuflate cu măiestrie cu fundalul albastru.