Sunt gustoase, ușor de preparat, un adevărat răsfăț pentru papilele gustative. Oricât de banală ar părea rețeta, la prima vedere, are un secret pe care puțini îl știu. Dacă vrei să înveți care este secretul celor mai bune macaroane cu brânză, tot ce trebuie să faci este să urmezi sfaturile și recomandările din rândurile de mai jos. Arma secretă a celor mai iscusite gospodine este un singur ingredient.
Nu ai nevoie de prea multă experiență în bucătărie pentru a prepara o porție delicioasă de macaroane cu brânză, un desert gustos, rapid, ce le aduce aminte multora de gustul copilăriei. Dacă vrei să îți iasă ca la carte de fiecare dată, nu trebuie decât să urmezi sfaturile și recomandările din rândurile de mai jos.
Pentru această rețetă, vei avea nevoie de ingredientele din lista de mai jos:
Ingredientul secret, cel care le va da o aromă senzațională, este esența de migdale, o alegere pe care puțini o fac, cei mai mulți optând pentru esența de vanilie sau cea de lămâie.
Primul pas în prepararea macaroanelor cu brânză este fierberea pastelor. Acestea se pun pe foc în apă cu sare.
Într-un vas separat, vei amesteca brânzeturile cu ouăle, zahărul pudră, esenţa de migdale. Lasă compoziția obținută să se odihnească în jur de 15 minute.
Se iau pastele de pe foc, se scurg de apă și se trec de câteva ori pe sub un jet cu apă rece, pentru a opri procesul de fierbere. Se amestecă apoi în compoziția pe bază de brânză și ouă și se toarnă totul cu grijă într-o tavă unsă înainte cu unt și tapetată cu pesmet. Se lasă la cuptor în jur de 30 poate 35 de minute, la o temperatură de 180 de grade.
După ce vei scoate tava din cuptor, așteaptă câteva minute înainte de a încerca să porționezi macaroanele cu brânză. Opțional, poți presăra pe suprafața crustei zahăr tos sau nuci pisate.