Moment incendiar între Andreea Bănică și Emilian! În weekend telespectatorii Antena 1 au avut parte de un nou episod incendiar din „Te Cunosc de Undeva”. Emisiunea, ajunsă la al XVIII-lea sezon, a pus din nou față în față cele 8 echipe. Dar momentul inedit a fost cel dintre Andreea Bălan și Emilian, tânărul care a impresionat-o. Artista i-a făcut şi complimente.
După cum s-au obișnuit de atâția ani, seara de sâmbătă la Antena 1 este a provocărilor din show-ul de succes „Te Cunosc de Undeva”. În acest al XVIII-lea sezon, cele 8 echipe au avut până acum mari provocări, iar seara de 22 octombrie nu a fost mai prejos.
Unul din cele mai emoționante momente a fost al echipei formate din Sore și Emma de la Zu. Cele două s-au transformat în Laura Stoica, reușind să stârnească emoții și celorlalte echipe. De altfel, Sore și Emma de la Zu au fost declarate câștigătoarele ediției 7 de ieri seară.
O altă echipă, care a reușit să aibă o prestație de excepție, a fost cea formată din Emilian și Wrs. Cei doi au intrat în pielea lui Enrique Iglesias (Emilian) și Descemer Bueno (Wrs).
Masa juraților a fost extrem de încântată de performanța celor doi, unul dintre ei, Aurel Temișan declarând „Eu cred că am fost primul care am vrut să vorbesc, dar nu am apucat. Emilian te-a ajutat și statura, iar tu fără acele kilograme, ai venit cu un aport ai ajutat să ajungă momentul la final”.
Dar, în afară de prestația celor doi, un moment cu adevărat incendiar a venit după ce Sore l-a provocat pe Emilian.
Conform artistei, Enrique Iglesias obișnuiește ca după concerte să aleagă o tânără domniță din public și să o sărute. Se pare că nu i-a displăcut ideea. Așa că Emilian a ales-o pe jurata Andreea Bălan, care nu a stat prea mult pe gânduri.
Sărutul, aproape pătimaș, a putut fi văzut de fanii show-ului „Te Cunosc de Undeva”, iar cei aflați în platou au savurat momentul din plin.
Cât despre comentariile Andreei Bălan despre prestația celor doi, blonda nu a avut de zis, decât că:
„Ce să mai… atitudine, carismă… Coregrafia, în spatele vostru, a fost foarte tare, bestială, băieții cu fetele, un duel foarte frumos, iar voi… Ești sexy, Emilian”.
Rămâne să așteptăm ediția a VIII-a de săptămâna viitoare și să vedem dacă Emilian va reuși să impresioneze din nou.
Cât despre tânărul artist propriu-zis, Emilian face parte din familia HaHaHa Production, și s-a făcut remarcat, tot la Antena 1, la „X-Factor”.
Pe numele său real, Emilian Mihai Nechifor, tânărul de 26 de ani este un apreciat compozitor ale cărui piese sunt deja cântate de artiști în vogă din România.
În scurta sa carieră, tânărul a câștigat și un premiu important la Moscova, pe când avea doar 10 ani.
Are deja și colaborări importante, cu artiști precum Smiley, Ruby, sau Dorian Popa. Cât despre pasiunea sa despre muzică, Emilian declara recent:
„Fac orice e legat de muzică, adică am scris și partituri. Toate partiturile de la Șatra Benz și de la Killa Fonic(…) Dacă îmi face plăcere să fac un lucru cu cineva, îl fac indiferent de bani.
Dacă vine cineva să facă o piesă cu mine și poate nu e cunoscut și vrea să facă cu mine pentru că sunt un pic mai cunoscut decât el și e o piesă foarte mișto, pe care o simțim și care ni se potrivește, de ce nu?!”