Andreea Bălan îi este recunoscătoare mamei sale pentru ajutorul necondiționat pe care i l-a oferit de-a lungul timpului și în special de când le-a adus pe lume pe cele două fete ale sale, Ella și Clara. Doamna Bălan locuiește în vila artistei și este omul de bază atât în ceea ce privește creșterea nepoatelor, cât și rezolvarea lucrurilor legate de casă.
Andreea Bălan a dezvăluit în exclusivitate pentru redacția playtech – impact.ro, faptul că mama ei a solicitat, de ceva vreme, ca în perioada în care ea lipsește de acasă să vină o persoană apropiată pentru a dormi în vilă, astfel încât doamna Bălan să nu rămână singură acasă cu fetele.
Andreea Bălan este foarte bine organizată atât în ceea ce privește proiectele profesionale, cât și logistica legată de tot ce ține de familie și de casă.
Vedeta a acceptat provocarea de a face echipă cu Andreea Antonescu la America Express, show care se va difuza în curând la Antena 1, abia după ce mama ei i-a dat ok-ul că se poate ocupa de Ella și de Clara pe o perioadă mai lungă.
Încă de când a devenit mamă pentru prima oară, Andreea Bălan a angajat o bonă, fiind conștientă că are nevoie de ajutor pentru a se putea ocupa în continuare la nivel profesionist de cariera muzicală. În plus, chiar dacă mama ei este în putere, vedeta a decis că împreună cu bona vor face față provocărilor, la care le supun fetițele.
De ceva vreme, mama Andreei Bălan a vrut să aibă o siguranță în perioadele în care artista nu este acasă. Așa că în vila Andreei Bălan înnoptează o doamnă. Așa s-a întâmplat și în perioada în care artista a avut filmări în Mexic, Guatemala și Columbia pentru show-ul de la Antena 1.
„I-a fost greu, mama a fost principalul pion și a mai avut încă două doamne care au ajutat-o, o doamnă venea noaptea să doarmă împreună cu ea în casă ca să nu fie singură.
Și când plec la concerte mama are teama de a nu i se întâmpla ceva noaptea și fetele să nu poată să sune, ele sunt mici, nu știu să sune, și atunci ea întotdeauna are nevoie de cineva să
doarmă în casă atunci când eu sunt plecată la concerte și vine această doamnă Eli și o avem pe bona Flori, care este din prima zi de când s-a născut Ella.
Și astfel, în trei, au reușit să stea cu fetele, să se joace, să se plimbe, să meargă în parcuri, să se distreze. Ella este foarte cuminte, Clara fiind mai micuță este mai năzdrăvană, întotdeauna al doilea copil este mai năzdrăvan”, a declarat, pentru redacția playtech – impact.ro, Andreea Bălan.
Andreea Bălan și Andreea Antonescu se cunosc de mici, de când cântau împreună în trupa Andre. Deși au mai existat neînțelegeri între ele de-a lungul timpului, fetele au rezolvat problemele și sunt prietene la cataramă.
Din 2011, cele două cântărețe sunt și rude, întrucât Andreea Bălan a botezat-o pe Sienna, fetița Andreei Antonescu. Artista este din nou însărcinată și va deveni mamă pentru a doua oară.
Deși au fost împreună la filmări la America Express, Antonescu nu a mai formulat vreo intenție ca Bălan să îi nășească al doilea copil, având pe semne alte planuri. La rândul ei, nici aceasta nu a luat în calcul să aibă din nou rolul de părinte spiritual.
„Nu cred. Sunt nașa Siennei. Cu siguranță acum, cu actualul ei partener, cu tatăl copilului, vor alege alți nași, ceea ce mie mi se pare firesc. E suficient să fiu nașa Sienei, pe care o iubesc foarte mult”, a declarat, pentru redacția playtech – impact.ro, Andreea Bălan.
Video: Daniel Bălan