14 oct. 2022 | 09:59

Pe ce parte este indicat să dormi şi de ce. Explicaţia specialiştilor

Diverse
Pe ce parte este indicat să dormi şi de ce. Explicaţia specialiştilor
Sfaturi pentru un somn sănătos

Află pe ce parte este indicat să dormi și de ce. În ultimii ani, se acordă tot mai multă importanță obținerii unui somn odihnitor. Orele de repaus nu sunt importante doar pentru buna funcționare a creierului, ci a întrugului organism. În condițiile în care viața este din ce în ce mai agitată, avem nevoie de un corp sănătos, apt pentru a face față tuturor provocărilor.

Pe ce parte este indicat să dormi?

Ora la care mergem la culcare, fermitatea saltelei, dimensiunea pernei, locul în care este pus patul, poziția în care dormim, mirosul din cameră, materialul din care este făcut așternutul, greutatea pilotei – toate aceste detalii contribuie la calitatea somnului.

Una dintre cele mai aprinse dezbateri purtate de specialiștii din domeniu este cea cu privire la poziția pe care ar trebui să o avem în timp ce dormim. Află pe ce parte este indicat să dormi și de ce:

Ce se întâmplă dacă dormi pe partea stângă

Cu toate că există și unele excepții, în cele mai multe cazuri, stomacul oamenilor se află în partea stângă a abdomenului. Așadar, când dormim pe partea stângă, conținutul său este mai probabil să rămână pe loc sub efectul gravitației.

Dacă ne întoarcem pe partea dreaptă, poziția ușor ridicată a stomacului ar putea crea condițiile perfecte pentru apariția, pentru unii, a refluxului gastroesofagian.

Ce se întâmplă dacă dormi pe partea dreaptă

În timp ce partea stângă pare a fi o alegere bună pentru persoanele cu anumite probleme gastrice, somnul pe partea dreaptă a fost asociat cu o respirație mai bună pentru persoanele care suferă de apnee în somn.

Cercetările din 2011 au studiat un grup de persoane cu această afecțiune și au evaluat modul în care somnul pe partea stângă versus cel pe partea dreaptă și pe spate se compară în ceea ce privește severitatea dificultăților de respirație.

„Am descoperit că poziția de dormit a avut o influență semnificativă asupra evenimentelor apneice și (poziția de somn pe partea dreaptă) a scăzut frecvența evenimentelor respiratorii obstructive la pacienții cu boală moderată și severă”, au concluzionat autorii lucrării.

Ce se întâmplă dacă dormi pe burtă

Dacă în cazul dormitului pe partea stângă și pe partea dreaptă există argumente favorabile pentru ambele variante, lucrurile sunt mult mai clare când vorbim despre dormitul pe burtă și cu fața în jos. Această poziție provoacă o creștere semnificativă a presiunii intraoculare (presiunea fluidului în ochi) în comparație cu somnul lateral, ceea ce poate duce la glaucom, neuropatie optică și probleme de vedere.

Parteneri
Ce a găsit fratele Mădălinei Manole la mormântul artistei, de Crăciun
Redactia.ro
Cum să păstrezi sarmalele proaspete și gustoase timp de 6 luni. Vor fi la fel de bune ca în prima zi
Click.ro
„Ar trebui să spun ultimele cuvinte?” Mesajul trimis familiei de un pasager al avionului Jeju Air, chiar înainte de prăbușire
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
După 2 soții, acum se iubește cu un bărbat! Cum i-au surprins fotografii pe cei doi. Imaginile fac înconjurul internetului / FOTO
Unica.ro
Încă o veste proastă pentru șoferi. Vor plăti mai mult pentru carburant
EVZ.ro
Cu ce poți să înlocuiești folia de aluminiu. Păstrează perfect alimentele zile la rând
Spynews
Dispar banii cash! Politica fără numerar. Avertisment pentru cei cu bani la saltea
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: "Tot sistemul de protecție al casei e inventat de mine"
Avantaje
LOVITURĂ pentru 5 MILIOANE de PENSIONARI! CIOLACU a CONFIRMAT!
Mediaflux
Edith și Ali Firescu de la MPFM, sezonul 6, au devenit părinți pentru prima dată! Imagini emoționante cu fetița lor | FOTO
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Jador și Oana Ciocan s-au căsătorit în secret. Ce rochie de vis a purtat mireasa și pe cine au ales să le fie nași
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro