FCSB s-a făcut de râs în duelul cu Silkeborg, dar Nicolae Dică nu vrea să-și dea demisia, deși în mandatul lui echipa a urcat pe locul doi în topul celor mai severe „duble” din fotbalul românesc. Antrenorul a spus la finalul partidei că a convenit cu Gigi Becali că obiectivul este lupta din campionat și declarat că se gândește deja la partida cu UTA.
După meciul tur, pierdut cu 5-0, oficialii FCSB au spus că au jucat cu rezervele pe „carpeta” din Danemarca. După câteva zile le-a fost „demolată” și această scuză pentru că a urmat o nouă umilință, de data aceasta chiar pe Arena Națională. S-a terminat tot 5-0 și în retur, iar fanii au taxat prestația favoriților și au cerut plecarea celor care răspund de echipă.
Nicolae Dică a transmis un mesaj clar: nu are de gând să plece! Asta deși, după ce a pierdut cu 10-0 dubla cu Silkeborg, FCSB a urcat pe locul doi în topul celor mai dure „duble” din istoria fotbalului românesc, la egalitate cu Electroputere și în spatele lui SC Bacău, informează gsp.ro.
SEZON MECIURI (TUR/RETUR)
91/’92 SC Bacău – Werder Bremen 0-6/0-5; Cupa Cupelor
92/’93 Electroputere – Panathinaikos Atena 0-6/0-4; Cupa UEFA
69/’70 UTA – Legia 1-2/0-8; Cupa Campionilor Europeni
74/’75 Hamburger SV – Steagul Roșu 8-0/2-1; Cupa UEFA
69/’70 FCM Bacău – Arsenal Londra 0-2/1-7; Cupa Orașelor Târguri
90/’91 Montpellier – Steaua Buc. 5-0/3-0; Cupa Cupelor
98/’99 FC Argeș – RC Celta de Vigo 0-1/0-7 Cupa UEFA
Înfrângerea categorică din duelul cu Silkeborg, după ce Nicolae Dică visa la primăvara europeană, a adus și „lingura” de lemn. FCSB este singura echipă din grupele Europa Conference League care a câștigat doar un punct în patru partide și care a înscris un gol și a primit 13. Tot un punct au și Austria Viena și Shamrock Rovers, însă cele două echipe au cifre mai bune decât vicecampioana României.
Lider în grupa României rămâne formația West Ham care a câștigat cu 2-1 duelul cu Anderlecht și a ajuns deja la 12 puncte. Pe locurile următoare se află Silkeborg (6 puncte), Anderlecht (4 puncte), respectiv FCSB (1 punct).