Exatlon a fost înlocuit cu o altă emisiune de aventură. Mai mult decât atât, filmările vor avea loc tot în Republica Dominicană, așa că fanilor nu le va fi dor de peisajul nemaipomenit de acolo. Despre ce show este vorba?
Din nefericire pentru producătorii show-ului Exatlon, aventura de anul acesta nu a reușit să strângă nici pe jumătate succesul primului sezon. Rețeta succesului nu a fost găsită, așa că au abandonat proiectul. Se pare că cel care ar fi putut fi al treilea an cu noroc, a fost mai degrabă o dezamăgire. Echipa a luat o decizie rapidă și speră că și pe placul telespectatorilor.
Lucrurile fiind clare, aceștia s-au gândit să le ofere românilor o altă variantă de emisiune, tot în stilul acesteia. Este vorba despre Survivor, care s-a mai făcut o dată în România. Show-ul Survivor a fost produs în 2016 de către Pro TV și revine pe micile ecrane, de data aceasta la Kanal D, conform paginademedia.ro. Castingul își așteaptă cei mai curajoși și neînfricați concurenți.
„Producția va fi realizată după formatul original, produs de Acun Medya, care a fost difuzat în țări precum Grecia și Turcia. Abandonați în mijlocul naturii exotice, în Republica Dominicană, departe de confortul civilizației, concurenții vor fi nevoiți să își construiască singuri adăpost, să își procure hrana, să își găsească aliați în mijlocul grupului în care vor experimenta cel mai dur test posibil: supraviețuirea. La finele acestor încercări teribile va ramane un singur câștigător. Concurenții se vor lupta nu numai cu condițiile de viată extrem de dure, dar și cu propriile temeri și cu percepția celor din jur”
Kanal D