Adevăratul motiv pentru care soții Ceaușescu au fost dezgropați în 21 iulie 2010. Detaliul care a ieșit la iveală după 30 de ani de la moartea dictatorilor.
În data de 21 iulie 2010, a avut loc un moment istoric la nivel mondial. În urma speculațiilor conform cărora Nicolae și Elena Ceaușescu nu se află în sicriele în care se presupune că au fost îngropați, în Cimitirul Ghencea din Capitală. Astfel, rudele celor doi au fost de acord să aibă loc deshumarea cadrelor. S-au prelevat probe ADN și așa s-a pus capăt lungului șir de speculații. Nicolae Ceaușescu a fost primul dezgropat, iar scheletul lui era așezat pe un pat de rumeguș, îmbrăcat cu același palton cu care a fost omorât.
De altfel, urmele lăsate de gloanțe s-au putut observa și în timpul operațiunii. Un alt detaliu incredibil îl reprezintă capul, unde încă se poate vedea păr. A urmat Elena, iar trei ore mai târziu specialiștii au plecat de la cimitir, cu probele ANM. Celor doi li s-au prelevat probe ADN la cererea fiului lor, Valentin, susținut de Mircea Oprean, fostul soț al Zoiei, fiica Ceaușeștilor, amândoi dorind să se convingă de faptul că Elena și Nicolae au fost înhumați în acest loc. Valentin nu a fost prezent la deshumare. În schimb, a participat Mircea Oprean.
„Am comparat ADN-ul lui Nicolae Ceauşescu cu probe de la fratele lui şi de la Valentin. Rezultatul este unul statistic. O certitudine clară aveam dacă exista şi o probă de a lui Nicolae Ceauşescu (dihn timpul vieţii – n.r.), dar cert este că ADN, şi de la fratele şi de la copil indică faptul că este vorba despre Nicolae Ceauşescu”, a spus, la acea vreme, Dan Dermengiu, directorul general al Institutului Național de Medicină Legală (INML), citat de Mediafax.
Trebuie precizat că, în cazul Elenei, materialul cu care se putea compara proba era prea puțin, cercetările fiind oricum concentrate asupra lui Nicu, unde existau mai multe referințe genetice, a mai spus directorul INML. Medicii legiști au prelevat probe de la cuplul dictatorial, rămășițele pământești ale acestora fiind apoi reînhumate. Rezultatul obținut a fost comparat cu un ADN al rudelor apropiate, pentru a se stabili dacă este vorba despre soții Ceaușescu. Cât despre costurile deshumării soților Ceaușescu și analizele pentru identificarea lor, valoarea a fost între 4.000 și 5.000 de lei. Cheltuielile au fost suportate de familie, dat fiind că cererea a venit din partea ei.