Apar două noi canale TV în România. Ce vor putea să vadă românii pe micul ecran din luna noiembrie. Licența de emisie a fost acordată de CNA chiar în primăvara acestui an. Despre ce este vorba!
Grupul care deține postul de televziune Prim TV urmează să lanseze două noi posturi TV. Este vorba despre Prima News şi Prima Comedy. Anunțul oficial referitor la lansarea acestor stații noi a fost făcut marți seara, la Prima Fest, în cadrul evenimentului de lansare oficială a grilelor de toamnă din grupul Clever, cel care deţine posturile Prima (Prima TV, Prima Sport), Agro TV, Profit şi Cinemaraton, scrie paginademedia.ro.
Cele două noi televiziuni au primit deja licență de emisie din partea CNA, în primăvara acestui an. Tot în primăvara acestui an grupul a obținut licențe și pentru alte stații tematice, cum ar fi: Prima Show (divertisment), Prima Wild (documentare), Prima Shop 24 (teleshopping), Prima History, Prima Foods&Travel şi Prima Traditional Music.
Postul de televiziune Prima News are nume ca Mircea Dinescu, Sebastian Zachman şi Alina Manolache. Acest post de televiziune se va lansa în luna noiembrie, iar coordonatorul proiectului este un nume sonor în zona posturilor de ştiri: Mădălina Rădulescu, fostă Realitatea TV.
De asemenea, în echipa postului de ştiri mai sunt anunțate nume implicate deja în diverse proiecte ale televiziunilor din grupul Clever, cum ar fi: Mircea Dinescu, Alina Manolache, Sebastian Zachmann, Raluca Al-Haddad, Sabin Gherman, Ciprian Aron şi Constantin Opriş.
Până acum, oficialii grupului nu au oferit informaţii despre emisiunile viitorului post de ştiri, ci doar că acesta „va conţine jurnale de ştiri, preluări ale ediţiilor FOCUS, emisiuni moderate de jurnalişti cunoscuţi şi dezbateri pe temele cele mai importante ale zilei”.
Totodată, canalul de comedie este planificat tot pentru toamna aceasta, probabil tot din luna noiembrie. Momentan, nu au fost date publicității producţiile pe care românii le vor putea vedea pe Prima Comedy, ci doar că acestea sunt „filme româneşti şi internaţionale, seriale de comedie premiate” şi „spectacole de stand-up”. Grupul Clever, din care face parte și postul de televiziune Prim TV, este deţinut de omul de afaceri Adrian Tomşa.
Amintim că grupul Clever a solicitat CNA-ului licențe pentru mai multe televiziuni tematice: Prima Comedy, Prima Show, Prima News, Prima Wild, Prima Shop 24, Prima Traditional Music, Prima History și Prima Food&Travel.
„Dorința noastră este să consolidăm grupul și să dezvoltăm un pachet propriu de conținut media diversificat. Suntem într-un an de plină dezvoltare a platformelor alternative așa că mizăm pe platforma noastră de streaming online, PrimaPlay.ro. Clever Group este un jucător de top pe piața națională și dorința noastră este de a le oferi telespectatorilor noștri conținut variat și interesant.
Avem zi de zi la televizor, pe canalele de televiziune din portfoliu, informații, entertainment, competiție, informații din zona de business, 3 canale dedicate filmelor și un canal dedicat antreprenorilor din agricultură. Toate acestea ne permit să ajungem la un număr mare de telespectatori cărora să le oferim totul din prima”, spunea Adrian Tomșa, actionar principal al grupului de firme Clever, în primăvara acestui an.