Admirația profundă a Regelui Charles al III-lea pentru România nu este o problemă de contestat. De câțiva ani buni, suveranul deține în țara noastră o serie de proprietăți importante. Majoritatea sunt situate în Transilvania, regiunea despre care știm deja cu toții că l-a cucerit iremediabil pe noul rege al Angliei. Despre cum a ajuns monarhul pe tărâmurile românești se știu, însă, mai puține lucruri. Cine este femeia care l-a adus în România pe Regele Charles al III-lea?
Charles al III-lea a fost convins să vină în România, pentru prima dată, în anul 1998. La acea vreme, regele purta titlul de Prinț de Wales. Nu știa prea multe despre Transilvania sau despre misterele pe care le ascunde această regiune. Cel puțin, nu până când o femeie i-a pus în față o provocare neobișnuită.
Este vorba despre artista britanică Jessica Douglas-Home. Ea este cea care l-a convins pe actualul monarh să viziteze țara noastră, în anul 1998. Patru ani mai târziu, acesta a ajuns și în Viscri, un sat uitat de lume, care avea nevoie de o implicare deosebită pentru a fi restaurat.
Încă de la primele vizite efectuate în România, Regele Charles al III-lea a fost cucerit de particularitățile tradiționale săsești din zonă. Suveranul s-a decis imediat să se implice activ în restaurarea proprietăților istorice din Transilvania, precum și a locuințelor țărănești din satele din această regiune. De atunci, Regele Charles al III-lea vizitează țara noastră de fiecare dată când are ocazia.
Noul rege al Angliei și-a lansat în România chiar și o proprie asociație. Este vorba despre Fundația Prințul de Wales, prin intermediul căreia monarhul asigură conservarea structurilor din jurul caselor țărănești, în așa fel încât tradiția să poată fi perpetuată în continuare.
Despre implicarea Regelui Charles în Transilvania știm deja cu toții. Însă despre femeia care se află, de fapt, la rădăcina tuturor acestor demersuri, mai puțin. Jessica Douglas-Home este o pictoriță, scenografă și jurnalistă din Marea Britanie. S-a născut pe data de 7 februarie 1944, fiică a maiorului John Nevile Wake Gwynne și a lui Patrica Louisa Morrison-Bell. Ce este important de menționat este că artista și-a păstrat numele din prima căsătorie.
S-a căsătorit cu Charles Cospatrick Douglas-Home, fiul lui Henry Montagu Douglas-Home și al lui Lady Alexandra Margaret Elizabeth Spencer. Marele eveniment a avut loc pe data de 28 ianuarie 1966. Cei doi parteneri au avut împreună doi fii. Din nefericire, mariajul dintre nu avea să dureze.
În anul 1993, Jessica Douglas-Home s-a căsătorit cu Charles Guy Rodney Leach, Baron Leach of Fairford, fiul lui Charles Harold Leach și Nora Eunice Ashworth.
Jessica Douglas-Home a studiat pictura la Chelsea School of Art. Ulterior, a urmat și studii de scenografie și gravură. A câștigat o bursă pentru a face scenografie în teatre de provincie din Marea Britanie. Bursa era valabilă pentru un an de zile, timp în care a activat ca scenograf și în West End, dar și la Teatrul Național din Londra, potrivit DouglasHistory.
Artista a avut mai multe expoziții în capitala Marii Britanii. A activat, mai târziu, și ca jurnalistă la mai multe ziare cunoscute. Printre acestea se numără The Guardian, The Telegraph, The Times, The Spectator și The Wall Street Journal.
În anul 1996, Jessica Douglas-Home a publicat o biografie a muzicienei Violet Gordon Woodhouse. Lucrarea este cunoscută sub denumirea Violet și a fost nominalizată pentru Premiul Whitbread. În afară de aceasta, artista a mai publicat alte două cărți. A fost și președinta Mihai Eminescu Trust, până în anul 2000. Atunci, jurnalista l-a convins pe Regele Charles al III-lea să patroneze fundația, lucra care s-a întâmplat până în anul 2013.