Ce trebuie să faci cu borcanele de murături înainte de a le umple. Un anumit detaliu poate strica imediat preparatele, așadar mare atenție! Acum, la început de toamnă, gospodinele se întrec în bunătăți puse la borcan, care vor fi savurate la iarnă. Însă pentru ca acest lucru să se întâmple, este necesar să se țină cont de toate aspectele din procesul de a pune murături pentru la iarnă.
Este cunoscut faptul că murăturile pentru sezonul de iarnă, respectiv în oțet sau în saramură, fiecare cu preferințele lui. Însă indiferent de modul ales, gustul delicios este garantat.
În fiecare toamnă, gospodinele se întrec în numărul și gustul murăturilor asortate, gogoșari și ceapă, murături din conopidă și amestec de legume, varză albă sau roșie murată, gogonele, castraveți murați etc. Pentru toate acestea, ai nevoie de borcane și bidoane din plastic, însă ceea ce este și mai important este pregătirea lor corectă, fiind și secretul pentru a avea murături bune pe timpul iernii.
Pentru o pregătire corectă a murăturilor, este important să respecți anunți pași. Mai întâi, trebuie să calculezi exact cantitatea de murături pe care să o pregătești în funcție de cât de numeroasă este familia ta. Apoi, trebuie să alegi vase potrivite, de diferite mărimi, de plastic sau de sticlă, pentru cantitatea de murături pe care o dorești.
Apoi, un alt detaliu extrem de important, care dacă nu este respectat poate duce la stricarea preparatelor, este să verifici ca vasele în care urmează să le pui să se închidă etanș. Se știe faptul că, odată cu pătrunderea aerului, conținutul își poate pierde din calitate.
Un alt detaliu la care trebuie să acorzi atenție atunci când pui murăturile de iarnă este ca vasele să nu fie zgâriate sau sparte, mai ales dacă alegi să folosești vase pe care le-ai mai folosit în trecut.
Apoi, trebuie să speli bine aceste vase, mai ales dacă ele sunt refolosite. Dacă nu ești sigur de etanșeitatea capacelor bidoanelor și borcanelor, trebuie să folosești folii de celofan pe care să le așezi pe gura vaselor peste care pui apoi capacul. Acest lucru va împiedica aerul să pătrundă în interiorul vaselor și să strice preparatele.
Un amănunt important este, evident, să respecți întocmai instrucțiunile rețetei pe care alegi să o prepari și nu în ultimul rând, să așezi, la final, borcanele și bidoanele de murături în locuri special amenajate, unde să fie răcoare. Dacă folosești etajere, ai grijă ca ele să poată susține greutatea borcanelor, pentru ca munca ta să nu fie în zadar! Spor la treabă!