Descoperire incredibilă într-o comună din România! Marți, 6 septembrie, un conațional a semnalat autorităților prezența mai multor muniții în stare de funcţionare pe raza proprietății sale din județul Bihor. În urma operațiunilor demarate de către pompierii militari, s-a concluzionat că muniția datează din Al doilea Război Mondial. Aceasta urmează să fie distrusă în cadrul unei explozii controlate, a anunțat un purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).
Descoperire uimitoare în localitatea Biharia din județul Bihor. Marți, 6 septembrie, un român din regiunea cu pricina a apelat la numărul de urgență 112 pentru a semnala prezența pe proprietatea sa a mai multor muniții. Potrivit relatărilor localnicului, detectarea munițiilor a avut loc în timpul unor săpături în pământ pentru canalizare.
La fața locului au intervenit imediat mai mulți specialiştii pirotehnişti de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana”. Autoritățile au organizat două operațiuni pentru asanarea obiectelor specifice artileriei.
Locuitorii din Biharia, din zona în care a fost făcută descoperirea, au fost evacuați din locuințe. Totul, pentru a li se asigura protecția. Potrivit informațiilor comunicate de către reprezentanții ISU, munițiile prezentau încă de la început pericol de explozie. Românii au revenit în casele lor miercuri, 7 septembrie, abia după finalizarea operațiunilor despre care am amintit.
Prima operațiune a debutat marți, la scurt timp după apelul la numărul de urgență 112. A fost sistată marți seară. A doua operațiune a început miercuri, 7 septembrie, la ora 08.00. Pe timpul nopții, proprietatea localnicului din Biharia și zona din jurul acesteia a fost supravegheată de către agenții de poliție.
În cadrul primei operațiuni, specialiştii pirotehnişti au identificat pe proprietatea românului șase proiectile de calibru 152 de milimetri și unul de 76 de milimetri. Ulterior, pompierii pirotehnişti au descoperit încă 30 de proiectile de calibru 152 de milimetri. Fiecare dintre acestea cântăresc 43 de kilogram, potrivit informațiilor transmise de către reprezentanți ai ISU Bihor.
În total, au fost descoperite 36 de proiectile de calibru 152 de milimetri, 2 proiectile de calibru 76 milimetri şi 4 elemente de muniţie, potrivit Agenției Naționale de Presă. Au fost asanate și patru elemente de muniție, în cadrul operațiunilor de la Biharia. Toate acestea provin din cel de-al Doilea Război Mondial și au fost transportate în condiții de siguranță de către specialiștii SRI.
Un purtător de cuvânt al ISU a informat că toate proiectilele și muniția vor fi distruse în cadrul unei explozii controlate.