Ce nu este bine să faci de Sfânta Maria Mică 2022. Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică se prăznuiește pe data de 8 septembrie. Este prima sărbătoare din cursul anului bisericesc și foarte importantă pentru cei credincioși.
Pe data de 8 septembrie are loc una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin-ortodox. Atunci se sărbătorește Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică. De asemenea, Nașterea Maicii Domnului este primul praznic din Anul bisericesc, care începe pe data de 1 septembrie.
Nașterea Maicii Domnului marchează hotarul astronomic dintre vară și toamnă. Totodată, sărbătoarea anunță începutul unor activități specifice acestei perioade, precum bătutul nucilor, culegerea unor plante, culesul viilor și semănatul grâului și orzului.
Potrivit tradiției, în această zi de sărbătoare nu se fac treburi gospodărești, nu se face curățenie în casă și nu se spală rufele, pentru a nu atrage răul. De asemenea, în popor se spune că în această zi vor fi ascultate în special rugăciunile femeilor care vor să aibă copii. Femeile care sunt însărcinate vor avea o naștere ușoară dacă se închină la Sfânta Maria.
Se spune că cei care vor să-și găsească perechea trebuie să se roage în această zi, iar în scurt timp își vor găsi viitoarea soție sau viitorul soț. În această zi, credincioșii țin candele aprinse în dreptul icoanei Fecioarei Maria și împart din fructele toamnei pentru morți.
Potrivit tradiției populare, în ziua praznicului se deschide sezonul nunților și botezurilor, în toată țara. În ziua praznicului, creștinii merg la biserică pentru a fi sfințite fructe, pâine, lumânări și ce se dă de pomană.
După ce se termină slujba de sfințire, credincioșii împart aceste ofrande binecuvântate copiilor și săracilor, rugându-se în același timp pentru sănătate, armonie și spor, atât pentru ei, cât și pentru restul familiei și cei apropiați.
O veche tradiție cunoscută sub numele de „Cozonacul Maicii Domnului” spune că persoanele bolnave trebuie să prepare un cozonac. Mai apoi, bolnavul trebuie să îndeplinească un ritual, conform tradiției.
Cozonacul trebuie să-l rupă în două bucăți. O parte o aruncă în curtea casei, iar cealaltă o mănâncă el. După, bolnavul trebuie să rostească următorul jurământ: „Atâta vreme cât voi trăi, nu voi mai gusta carne de capră. Pentru boală un cozonac, pentru mine vindecare şi sănătate!”
„Ritualul” trebuie să continue prin degustarea unui pahar de vin roșu, dintr-un vas de lut. Bolnavul trebuie să toarne un pahar cu vin pe pământ. Cantitatea rămasă trebuie să o bea treptat, rostind o rugăciune pentru sănătate. Potrivit tradiției, cei care vor face acest lucru se vor vindeca.
“O, Preacurată Maică a Domnului, a puterilor de sus, împărăteasa cerului și a pământului, atotputernică apărătoare și tărie a noastră, primește această cântare de laudă și de mulțumire de la noi, nevrednicii robii tăi.
Înalță rugăciunile noastre la tronul lui Dumnezeu și Fiul tău, ca să fie milostiv nedreptăților noastre. Să adauge harul Său tuturor celor ce cinstesc preacinstit numele tău și cu credință și cu dragoste se închină făcătoarei de minuni icoanei tale.
Că nu suntem vrednici să fim miluiți de Dânsul și pentru aceasta năzuim la tine, că ești acoperitoarea noastră și grabnică ajutătoare.
Auzi-ne pe noi, cei ce ne rugăm ție; ocrotește-ne pe noi cu atotputernicul tău Acoperământ și cere de la Dumnezeu Fiul tău să dea păstoriților noștri sfințenie, ca să privegheze și să ocârmuiască sufletele noastre; ocârmuitorilor de orașe, înțelepciune și putere; judecătorilor, dreptate și necăutare la față; învățătorilor, minte și smerită înțelepciune; asupriților, răbdare; asupritorilor, frică de Dumnezeu; celor mâhniți, răbdare și bucurie duhovnicească; neînfrânaților, înfrânare; și nouă, tuturor, duhul înțelepciunii și al cucerniciei, duhul milostivirii și al blândeții, duhul curăției și al dreptății.
Așa, Doamnă preasfântă, milostivește-te asupra noastră și asupra neputinciosului tău popor.
Pe cei rătăciți povățuiește-i pe calea cea bună, pe cei bătrâni îi sprijinește, pe prunci îi păzește și pe noi, pe toți, ne apără și ne ocrotește cu milostivirea ta.
Pe toți, scoate-ne din adâncul păcatului și ne luminează ochii inimii noastre spre căutarea mântuirii.
Milostivă fii nouă aici, în această viață, iar la înfricoșătoarea judecată să te rogi pentru noi către Fiul tău și Dumnezeul nostru.
Că tu, Doamnă, ești slava celor cerești și nădejdea pământenilor. Tu ești, după Dumnezeu, nădejdea și apărătoarea noastră, a tuturor celor ce ne rugăm ție cu credință.
Deci ne rugăm ție, Atotputernică ajutătoarea noastră, și ție ne predăm pe noi înșine, unul pe altul și toată viața noastră, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!”
Citește și: Noul an bisericesc 2022. Ce nu este bine să faci sub nicio formă pe 1 septembrie