Alex Velea și Antonia formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz. Au împreună doi copii, iar artistul o consideră pe Maya, fiica iubitei sale din mariajul cu italianul Vincenzo Castellano, ca și fiica lui. Îndrăgostiții își trăiesc în tihnă povestea de iubire și au planuri să se căsătorească. Semn că lucrurile sunt într-o armonie perfectă în familia extinsă și nimeni nu are animozități, Velea e dispus să îl invite la nuntă chiar și pe fostul soț al Antoniei, cu care în timp s-a împrietenit. Cei doi s-au revăzut luna trecută la ziua de naștere a Mayei, care a împlinit 12 ani.
Piesa apare la 10 ani de la prima noastră colaborare, atunci eu am fost în calitate de songwriter în formula asta, eu am scris piesa “Stinge lumina”. Încă de atunci ne-am propus să facem o piesă împreună, doar că așa a fost. Este o coincidență a destinului ca piesa pe care apărem amândoi să fie la 10 ani după prima noastră colaborare într-un studio. O știam de mai devreme, de când ea lucra la Bravo! O știu din 2010 pe Claudița, pe Ruby! Nu mi-a luat interviuri, făcea ceva pe partea de styling atunci.
Și hainele până la urmă sunt un viciu. Cred că accesoriile sunt un viciu. Am foarte multe perechi de ochelari, am multe inele, tatuajele.
Sper că urmez modelul tatălui meu. Ion Velea, te pup și te iubesc! Ești aici în inima mea, am niște părinți extraordinari pe care îi ador, care au investit în mine tot: sentimente în primul rând, timp.
Fiind singur la părinți, și-au dedicat viața mie ca fiul lor să învețe bine, să meargă la școală, să fie pregătit pentru orice în viață și cred că m-au antrenat destul de bine.
Și asta îmi doresc să fac și eu cu familia mea, cu cei trei copii ai mei: să le dau un exemplu bun, să ia ce-i mai bun de la mine și să fiu în stare să-i susțin atunci când o să aibă nevoie de mine.
Normal, bineînțeles.
Am fost. Lucrurile și-au intrat în normal, nu suntem nici primii, nici ultimii oameni care au trăit o situație de genul ăsta, sunt atâtea familii care au trăit situații similare. Ne înțelegem foarte bine toți, am acceptat realitatea și lucrurile au intrat pe un făgaș al normalității, un stil care ne convine tuturor.
Nu știu dacă o să vină, eu îl invit cu drag, mi-e drag, îl știu de mult. Am înțeles fiecare exact cum stau lucrurile și pot să zic că suntem prieteni. Am depășit nivelul de cunoștințe, de amici.
Copiii mei se simt foarte bine în preajma lor, a familiei din partea lui, la fel și Maya cred că se simte bine în preajma mea și îmi doresc să fiu un exemplu bun. Dacă pot să o ajut cu absolut orice, o s-o fac cu dragă inimă.
Bineînțeles, normal. Am emoții. Domi trece în clasa a doua și Achim intră în clasa zero. Timpul trece foarte repede, nu-mi vine să cred că sunt atât de mari! De la bebelușii aceia pe care îi legănai, îi trăgeai întruna de fălci, te jucai cu ei, acum au păreri proprii, se contrariază. Spun: “nu-mi place aia”, “vreau aia”.
Amândoi suntem destul de maleabili, nu știu să zic.
Nu neapărat, nu, totul are o limită. Ne dorim să fie educați, să știe ce înseamnă bunul simț, să știe când trebuie să se oprească, pentru că na, copiii sunt mai năstrușnici, mai năzdrăvani, mai ales băieții.