Tragedie în județul Olt, acolo unde un apel la 112 a anunțat că o tânără de 22 ani a fost preluată d eun echipaj medical în stare gravă, fiindu-i efectuate manevre de resuscitare. Potrivit Poliției, fata a fost găsită de medici în stare de inconștiență.
O tânără de 22 de ani, din Balș, a fost ucisă de fratele ei de 24 de ani în bătaie, chiar în casa în care se aflau. Tragedia a avut loc pe data de 16 august, în jurul orei 02:45, atunci când polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Olt au fost anunțați de către un medic de pe Ambulanță cu privire la preluarea unei paciente în stare gravă, pe care a transportat-o la Spitalul Orășenesc Balș pentru a i se efectua manvre de resuscitare.
De asemenea, fratele ei sunase puâin mai înainte pentru a anunța că a găsit-o moartă în casă pe sora sa. Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor medicilor de a o salva, aceștia au fost nevoiți să declare decesul tinerei. În locul tragediei au ajuns și polițiștii din Olt, care au aflat că tânăra ar fi fost găsită de fratele său în propriul pat, cu sânge la gură, fiind în stare de inconștiență.
După moartea fetei, aceasta a fost transportată la Morga Spitalului Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei.
În urma primelor cercetări, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, principalul suspect fiind fratele victimei. După mai multe declarații la sediul Poliției, băiatul a recunoscut că a a bătut-o pe sora lui până când i s-a făcut rău.
În urma rezultatelor necropsiei și a investigațiilor făcute de polițiști, pe data de 17 august 2022, a fost schimbată încadrarea juridică a faptei, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, cauza fiind preluată de către Parchetul de lângă Tribunalul Olt. Medicul legist a confirmat că fata a fost ucisă în bătaie, acesta suferind și de un retard mintal.
În urmă cu câteva zile, în localitatea Bascov a avut loc o crimă multiplă înfiorătoare. Un bărbat de 53 de ani și-a ucis în decursul unei dimineți cinci membri ai familiei, respectiv, părinții, cei doi frați și nepoțica de 5 ani. Cel care a anunțat autoritățile despre cumplita crimă a fost cumnatul criminalului, care se întorsese de la muncă, moment în care și-a găsit fiica și soția moarte în același pat.
În urma apelului la 112, mai multe echipaje medicale și de poliție au ajuns la locul tragediei, confirmând toate decesele. Principalul suspect a fost ridicat de polițiști, recunoscându-și fapta. Bărbatul suferea de ani de zile de proleme psihice, acesta aflându-se sub tratament. Potrivit apropiaților, criminalul refuza de ceva timp să-și mai ia pastilele care îi țineau sub control boala.
După teribilele crime, bărbatul a fost supus unei expertize medicale de specialitate pentru a stabili dacă acesta se afla în deplinătatea facultăților mintale.