Foarte mulți români fac sacrificii pentru a strânge bani de concediu. Câteva zile de vacanță la mare sunt așteptate tot anul cu nerăbdare, fiind ocazia perfectă ca să-și încarce bateriile. Deși pleci la drum cu gândul că nu ți se poate întâmpla nimic rău, grupurile de pe rețelele sociale sunt pline cu tot felul de plângeri legate de cazare, mâncare sau oameni. Un astfel de exemplu este cel pe care îl relatăm în rândurile de mai jos.
Un turist român aflat pe o plajă din stațiunea Vama Veche a trecut prin momente stânjenitoare. Este scandalos ce a pățit în momentul în care și-a pus prosopul pe nisip. De ce administratorul l-a dat afară. Omul a povestit totul pe rețelele sociale, unde a explicat ce decizie a luat apoi.
În grupul „Vama Veche” (Facebook) sunt peste 42 de mii de persoane, unde lumea relatează diverse întâmplări din stațiune sau pun întrebări referitoare la plajă, localuri și alte lucruri ce au legătură cu stațiunile din Constanța. Tot aici, un bărbat a povestit prin ce calvar a trecut sâmbăta trecută, pe o plajă din Vama Veche. Potrivit spuselor lui, ar fi vrut să stea câteva ore la soare într-o zonă frumos amenajată, dar când și-a scos prosopul, administratorul locului l-a gonit. De asemenea, turistul a fost amenințat cu poliția, dar și cu faptul că trebuie să plătească o amendă. La aflarea acestei vești, a luat atitudine.
„Am primit „INTERZIS” pe o plajă din Vamă. Nici nu mă mai mir de ce românii aleg vacanțele din Bulgaria, Grecia, Turcia. Sâmbăta, 13.08.2022, în drum spre Bulgaria am hotărât să ne bucurăm câteva ore de marea și razele soarelui din Vamă. De pe strada Falezei, în zona hotelului Electra, am văzut o plajă amenajată cu două rânduri de umbrele cu stuf și șezlonguri. În momentul în care am pus prosopul pe nisip a venit un așa zis administrator și ne a zis să părăsim plaja dacă nu vrem să închiriem șezlong că altfel plătim amendă și vor chema poliția.”, a scris turistul în mediul online.
În continuare, bărbatul a povestit că i-a relatat administratorului plajei respective că, prin contractele de concesionare, „orice operator privat este obligat prin lege să lase 30 % din suprafața sectorului concesionat la liber pentru orice turist din lumea asta care vrea să stea la soare cu prosop sau cearșaf”, dar nu a avut cu cine să se înțeleagă. Dezamăgit de cele întâmplate, omul a plecat din România în Bulgaria, „cu regretul că avem plaje frumoase, mai ales când macii sunt înfloriți, și marea are culoarea azurului, dar sunt interzise”.