La fiecare final de vară, gospodinele se pregătesc să pună legume pentru iarnă. Din nicio cămară românească nu lipsește celebra zacuscă cu vinete. Deși magazinele și supermarketurile sunt pline de astfel de sortimente de mâncare, zacusca cu vinete peparată acasă le întrece pe toate. În mod special, datorită aromei puternice a legumelor. Află ce ingredient pun măicuțele în zacuscă pentru a-i oferi un gust special. Rețeta pe care o folosesc călugării pentru zacusca cu vinete este larg răspândită și în rândul gospodinelor românce.
Cum faci zacuscă mănăstirească, potrivit unei rețete vechi a călugărilor. Zacusca cu vinete este unul dintre preparatele tradiționale atunci când vine vorba despre conservele de toamnă. Orice gospodină se mândrește cu câteva borcane de zacuscă, frumos aranjate pe rafturile din cămară.
Cum putem oferi legumelor o aromă aparte astfel încât zacusca să fie apreciată de toată lumea? Totul se rezumă la un singur ingredient, folosit în special de către măicuțe în conservele de toamnă. Gustul legumelor devine inconfundabil, după folosirea lui.
Rețeta în sine nu este nici foarte simplă, dar nici foarte grea. Totuși, este de departe cea mai bună dintre toate pe care le-ați încercat până acum. Iar asta datorită faptului că măicuțele și călugării respectă cu sfințenie indicațiile transmise din generație în generație.
Pentru a oferi zacuscăi cu vinete o aromă aparte, măicuțele și călugării adaugă în compoziție o crenguță proaspătă de busuioc. Acest ingredient conservă foarte bine gustul legumelor peste iarnă. El este folosit cel mai des de către măicuțele de la mănăstirile din regiunea Moldova.
Pentru a găti zacuscă de vinete, potrivit rețetei mănăstirești, vei avea nevoie de următoarele ingrediente:
Modul de preparare al acestei rețete a fost foarte bine explicat de către călugărul Efrem, bucătarul mânăstirii Dervent din judeţul Constanţa. El este cel responsabil cu pregătirea diverselor preparate și mâncăruri pentru sezonul de iarnă, pentru frații creștini și pelerini.
Încă de la început, călugărul Efrem a subliniat că, pentru a obține la final o zacuscă cu un gust spectaculos, este absolut crucial ca gospodinele să folsoească ingrediente de calitate. În doar două ore, zacusca este gata pentru a fi depozitată în borcane pentru iarnă.
Pentru început, vinetele pentru zacuscă trebuie să fie coapte pe grătar sau pe plită. Indiferent de metoda de coacere, vinetele trebuie să fie în contact direct cu o suprafață încinsă sau cu o flacără. Călugărul la care am făcut referire anterior a explicat și un truc ce poate fi aplicat înainte de a coace vinetele.
Înainte de a fi puse la copt, vinete trebuie înțepate ușor. Iar asta pentru a evita eventuale explozii ale acestora. Se pun la copt vinetele, ardeii și le retragem de pe foc abia atunci când coaja începe a se carboniza, iar miezul legumei este moale. Se scot vinetele într-o strecurătoare și se lasă la scurs de lichidul amar, care se păstrează.
„În niciun caz nu se foloseşte apa la curăţatul vinetelor şi ardeilor copţi. Legumele se spală înainte de a se coace şi după aceea nu e indicat să mai vină în contact cu apa, pentru că îşi vor pierde gustul bun, de copt”, a avertizat călugărul Efrem.
Vinetele și ardeii copți se decojesc cu grijă, după care se dau prin maşina de tocat. Se adaugă ceapa, uleiul (integral) și 1 linguriță de sare. Compoziția se pune într-o oală, pe foc.
„Se adaugă sare de la început pentru a extrage apa din ceapă, ceea ce va face ca ceapa să se înăbuşească, nu să se prăjească. E bine ca oala în care se găteşte zacusca să aibă un fund gros”, a explicat călugărul Efrem, potrivit ziarului Adevărul.
Ulterior, se călește ceapa timp de circa opt minute, după care se adaugă ardeii copţi şi tocaţi mărunt. Se amestecă compoziția și se dă în clocot. Se adaugă vinetele tocate, bulionul, piperul şi foile de dafin împreună cu crenguța de busuioc.
„Se fierbe 1 oră, timp în care se verifică şi se amestecă cu grijă continuu. Nu e nevoie să se fiarbă mai mult, toate ingredientele fiind deja gătite (ardeii copţi, vinetele la fel, bulionul fiert). În final, zacusca trebuie sa aibă o consistenţă omogenă, păstoasa. Se potriveşte gustul cu sare şi piper şi, dacă se doreşte să se accentueze dulceaţa naturală a ardeilor şi cepei, se pot adăuga şi două linguri de zahar”, a explicat bucătarul mănăstirii din Constanța.