29 iul. 2022 | 21:30

Will Smith, mesaj pentru Chris Rock după palma dată la Oscar 2022: „Mă simt ca naiba”

Monden
Will Smith, mesaj pentru Chris Rock după palma dată la Oscar 2022: „Mă simt ca naiba”
Will Smith își cere din nou scuze față de Chris Rock, după ce l-a pălmuit pe scena premiilor Oscar 2022 în văzul tuturor.

La patru luni de la momentul în care l-a lovit cu palma pe prezentatorul de la Premiile Oscar 2022, actorul Will Smith, în vârstă de 53 de ani, își cere din nou scuze față de acesta. Artistul a publicat un material în care se arată a fi plin de remușcări pentru gestul făcut față de Chris Rock, în vârstă de 57 de ani. Amintim că întregul conflict a început de la o glumă despre boala partenerei lui Will Smith.

Will Smith își cere din nou scuze

Au trecut aproximativ patru luni de zile de la derapajul halucinant pe care Will Smith l-a avut pe scena Premiilor Oscar 2022. Atunci, Chris Rock a făcut o glumă pe seama soției actorului Will Smith, Jada Pinkett Smith. Acesta i-a transmis vedetei că abia așteaptă să o vadă jucând în continuarea filmului „G.I. Jane”, în care rolul principal a fost jucat de către Demi Moore, complet rasă în cap.

Afirmațiile lui Chris Rock l-au deranjat pe Will Smith din cauză că partenera sa și-a ras complet capul, după ce a anunțat că suferă de alopecie, o afecţiune care cauzează căderea părului. Acesta s-a ridicat imediat de la locul său, s-a îndreptat spre prezentatorul de pe scenă și l-a lovit cu pumnul în față.

Ulterior, i-a transmis să nu mai pomenească vreodată numele soției sale. În tot acest timp, producătorii postului de televiziune ABC s-au mobilizat pentru a întrerupe sunetul întregii transmisiuni.

La patru luni de la evenimentul cu pricina, Will Smith își cere din nou iertare pentru episodul de pe scena Premiilor Oscar 2022. Potrivit spuselor artistului, îi este foarte greu să aibă remușcări fără să i se facă foarte rușine de sine.

Ce i-a transmis lui Chris Rock

Will Smith a publicat, în urmă cu puțin timp, un videoclip în care se arată a fi plin de remușcări. Artistul încearcă să explice care a fost motivul confruntării pentru care, practic, nu găsește nicio scuză logică.

În același material, publicat pe platforma YouTube, Will Smith își cere scuze de la întreaga familie a lui Chris Rock, inclusiv de la fratele mai mic al comediantului, Tony Rock. Acesta din urmă l-a atacat pe adversarul fratelui său în luna aprilie, la o săptămână după incident, în cadrul unei apariții de standup.

„Acest lucru este probabil ireparabil”, a spus Will Smith, făcând referire la prietenia sa cu Tony Rock.

Actorul a precizat că nu există nicio parte din el care este de părere că a procedat corect în seara zilei de 27 martie, când s-a petrecut incidentul. În videoclipul de șase minute, Will Smith reiterează că soția sa nu i-a oferit indicații referitoare la cum ar trebui să acționeze față de Chris Rock, după gluma acestuia.

„După ce Jada și-a dat ochii peste cap, ți-a spus ea să faci ceva? Nu”, a spus Will Smith. „Am făcut o alegere, pe cont propriu, din propriile mele experiențe, din istoria mea cu Chris. Jada nu a avut nimic de-a face cu asta. Îmi pare rău, chiar dacă nu este suficient acest lucru…  Încerc să am remușcări fără să-mi fie rușine de mine însumi. Sunt om și am făcut o greșeală, iar … Mă simt ca naiba. Încerc să nu mă consider un rahat”, a transmis partenerul lui Jada Pinkett Smith.