Turiștii aflați pe litoralul Mării Negre au fost martorii unei apariții ciudate pe cer. Fenomenul a fost vizibil, sâmbătă noapte, cu ochiul liber. Românii au pus repede mâna pe telefon și au filmat totul. Imaginile au ajuns pe internet, devenind subiect de dezbatere pe rețelele sociale. Ce erau acele luminițe bizare, de fapt?
În noaptea de sâmbătă spre duminică, pe cerul României s-a putut vedea un trenuleț de lumini. Nu, nu suntem invadați de OZN-uri sau de celebrele personaje din filmul „Men in black” (trad. rom – Bărbați în negru), ci este vorba de celebrii sateliți ai lui Elon Musk.
Ca niște punctulețe în șir indian, sateliții au brăzdat cerul nopții și, deși este un fapt deja cunoscut, multă lumea s-a panicat. Specialiștii spun că ceea ce s-a observat deasupra Mării Negre sunt sateliții Starlink ai lui Elon Musk, ce oferă acces la serviciul de internet oferit de miliardarul lumii. Noua salbă de sateliți performanți, lansată vineri, 22 iulie, de compania Space X a lui Elon Musk, a fost vizibilă pe cerul României, sâmbătă seară, 23 iulie.
„Ne uităm și vedem un trenuleț. Poți să numeri 60. Sunt sateliți aruncați de Starlink pentru o mai bună comunicație de internet. Este o plasare pe orbită joasă, comparativ cu sateliții geostaționari pentru GPS. Zboară foarte repede, cu kilometri pe secundă și sunt mulți. Sunt vreo 2700 plasați din totalul de 30.000”, a declarat Adrian Bilbă, doctor în științe.
Sateliţii lui Elon Musk au o greutate de aproximativ 200 de kilograme și sunt echipaţi cu un panou solar. După ce sunt eliberate în spaţiu, obiectele urcă uşor, prin mijloace proprii de propulsie, aproape patru luni, până când ating orbita lor operaţională, aflată la 550 de kilometri altitudine. Starlink se va afla în continuă mişcare în jurul Terrei.
Iată tot ce știm despre Starlink, constelația de sateliți orbitali SpaceX. O divizie din cadrul companiei de zboruri spațiale a lui Elon Musk și-a propus să ofere acces la internet persoanelor din întreaga lume. Acel șir strălucitor de lumini pe care mulți spectatori au raportat că l-au văzut este, de fapt, un tren satelit care se mișca pe orbita sa. Starlink, compania de internet a lui Elon Musk, operează cu o rețea mare de sateliți pe orbită joasă, mulți dintre ei fiind vizibili de pe pământ în timpul nopții.