Marian Godină reacționează dur, după derapajul lui George Buhnici. Deși nu i-a menționat numele și nu a făcut referire directă la realizatorul de vloguri, din mesajul polițistului reies foarte clar criticele adresate celui care a jignit femeile. Nu este prima reacție acidă cu care se confruntă vedeta, după ce a trimis româncele la sală, ca să scape de celulită și vergeturi.
Marian Godină nu l-a iertat pe George Buhnici. Pe lângă faptul că este un agent de poliție respectat și apreciat de multă lume, bărbatul s-a dovedit a fi și un soț model, luându-i apărarea partenerei sale în repetate rânduri. Marian Godină are foarte multă grijă de Georgiana, căreia i-a jurat dragoste eternă nu cu mult timp în urmă, precum și de copilul lor.
De această dată însă, Marian Godină a luat partea tuturor femeilor, în special a mamelor. S-a întâmplat după ce realizatorul de vloguri George Buhnici a revoltat internetul, trimițând tinerele cu vergeturi și celulilă la sală.
„Venim la mare ca să vedem piele și aș vrea ca pielea aia să nu aibă vergeturi”, s-a exprimat bărbatul, declanșând un val imens de reacții din partea internauților.
Printre vocile care l-au criticat pe realizatorul de vloguri se numără și polițistul brașovean. Marian Godină a vorbit, în primul rând, din postură de părinte, după ce a devenit tată. El a recunoscut că, în ciuda eforturilor pe care le depune, soția sa este cea care duce greul creșterii copilului.
Fără să facă referire directă la George Buhnici, însă exprimându-se suficient de clar pentru a lăsa de înțeles pe cine atacă, Marian Godină i-a bătut obrazul vedetei. Polițistul a vorbit despre provocările prin care trece o mamă, inclusiv din punct de vedere fizic, atunci când are de-a face cu greul nașterii.
„Ea este cea care pune câteva kilograme în plus, eventual niște celulită pe coapse, spre disprețul vreunui bețivan aflat la mare „pentru a se uita după țâțe și buci””, s-a exprimat Marian Godină, făcând referire la George Buhici, care a criticat fetele și femeile cu vergeturi, care se expun la plajă fără să meargă la sală.
„Viața mamei se ramifică în două după naștere, iar tot timpul ei îi aparține copilului. Mamele merită toată aprecierea și respectul nostru. Iar dacă, vreodată, le comentați mamelor voastre, să vă fie rușine, măgarilor care sunteți voi măgari! Valabil și pentru mine”, a mai transmis, printre altele, Marian Godină.