14 iul. 2022 | 19:59

„Putin e mai ușor de ucis decât de trimis în judecată!”. Cine face declarația șocantă

Politică
„Putin e mai ușor de ucis decât de trimis în judecată!
Criza ucraineană continuă. Posibilitatea urmăririi penale a lui Putin la nivel internațional

S-a vehiculat în mod repetat ideea că Putin, ar trebui să fie tras la răspundere pentru intervenția militară din Ucraina. Există deja instituții și reglementări internaționale pentru a urmări în justiție persoanele care au comis crime internaționale. Problema constă în măsura în care acestea sunt aplicabile unei anumite situații sau persoanelor de interes. Dar, în contexul actual, este cam greu, cel puțin în ceea ce-l privește pe Vladimir Putin. Recent, însă, Maksim Yakubovski, adjunctul Procurorului General al Ucrainei a făcut o declarație halucinantă. Oficialul declară că „Putin e mai ușor de ucis decât de trimis în judecată!”.

Criza ucraineană continuă. Posibilitatea urmăririi penale a lui Putin la nivel internațional

Potrivit unor voci occidentale, este posibil să se apeleze la Curtea Penală Internațională de la Haga. Aceasta este prima instanță permanentă însărcinată cu soluționarea celor mai grave cazuri și cu urmărirea penală a celor care au comis crime internaționale.

Dar, conform statutului, Curtea Penală Internațională nu se ocupă de responsabilitatea statelor, pentru care poate fi utilizată, de exemplu, Curtea Internațională de Justiție , care se află tot la Haga.

Încă din primele zile ale invaziei, Occidentul făcea referiri la Tribunalul Militar de la Haga, dar nu există un astfel de organism judiciar. Din păcate, Curtea Penală Internațională nu are puteri nelimitate de investigare a crimelor.

În primul rând, o persoană poate fi urmărită penal dacă infracțiunea este comisă într-o țară membră a curții sau de către un cetățean al acesteia din urmă oriunde în lume. Rusia, Belarus și Ucraina nu sunt membre ale curții, deci aceste baze nu sunt potrivite.

De asemenea, instanța poate deschide o anchetă dacă Consiliul de Securitate trimite cazul la instanță pentru a fi investigat. Așa cum s-a întâmplat în Sudan și Libia. Deoarece Rusia este membru permanent al Consiliului de Securitate cu drept de veto, această opțiune poate fi lăsată deoparte. În același timp, expulzarea Rusiei din Consiliul de Securitate este practic imposibilă.

Maksim Yakubovski: „Putin e mai ușor de ucis decât de trimis în judecată!”

Deși, pentru moment, cererile occidentale de urmărire penală internațională par a fi un eșec, voci importante vin cu noi declarații la adresa liderului de la Kremlin. În cadrul emisiunii „News Hour with CNN”, difuzată de Antena 3, Maksim Yakubovski, adjunctul Procurorului General al Ucrainei a făcut o declarație care a atras atenția imediat:

„Cel mai greu e să vedem cadavrele copiilor făcute bucăți de artileria rusă (…) E și mai greu să vezi corpurile carbonizate complet ale copiilor descoperiți alături de mamele lor, la Bucea.

E foarte greu. Ca procuror, n-am nicio îndoială că Putin e mai ușor de ucis decât de trimis în judecată!”, a spus Maksim Yakubovski în interviul acordat „News Hour with CNN”, la Antena 3.

Ce se întâmplă în continuare cu Vladimir Putin?

Crimele internaționale nu se prescriu, astfel încât autorul poate fi urmărit penal până la moarte. Nu există o nevoie reală de un organism judiciar internațional. În cazul crimelor internaționale, este posibil să se aplice principiul universalității.

„Asta  înseamnă că fiecare țară are dreptul de a urmări în justiție o persoană care a comis o astfel de crimă. Faptul că acest lucru se face sau nu este o chestiune de alegere.

Se așteaptă ca statele să reacționeze mai întâi și numai atunci când statele nu pot sau nu doresc să urmărească penal persoana respectivă, se aplică procedura internațională ca opțiune de rezervă.”, spun specialiștii.

În concluzie, trebuie recunoscut faptul că tragerea la răspundere a lui Putin la nivel internațional nu este atât de ușoară pe cât pare la prima vedere. Din punct de vedere formal, există, de asemenea, posibilitatea ca Putin să fie tras la răspundere în Rusia.

Codul penal de acolo conține infracțiuni internaționale, inclusiv infracțiunea de agresiune. Dar acest lucru necesită o schimbare de putere. O alt concluzie, în acest context, este că afirmația lui Yakubovski, „Putin e mai ușor de ucis decât de trimis în judecată!”, ar putea avea sens.

Parteneri
"Nu mai dați de pomană pentru morți. Mortul nu mănăncă, nu bea." Detalii neștiute oferite de un preot. Ce înseamnă, de fapt, când spui bogdaproste
Redactia.ro
Cum a murit, de fapt, Traian, cuceritorul Daciei. Cenușa lui a fost împrăștiată într-un loc important pentru români
Click.ro
Județul cu cea mai scumpă apă potabilă din România: metrul cub costă peste 10 lei, fără TVA. Unde e cel mai mic preț
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Ororile la care a fost supusă Monica Gabor la 16 ani, când a ajuns pe mâna interlopilor. Ce s-a întâmplat cu cel care a vândut-o pentru 1.000 de dolari
Unica.ro
Noi taxe de la 1 ianuarie 2025. Nicio zonă din țară nu scapă
EVZ.ro
Bănel Nicoliță, surprins de ziua lui de naștere! Cine l-a așteptat acasă, la miezul nopții
Spynews
Călin Georgescu a primit lovitura finală. S-a emis decizia completă a Curții de Apel București
Capital.ro
Cum arată și cât te costă să dormi în casa lui Tudor Chirilă, la Porumbacu de Sus. Imaginile sunt idilice: iubita lui a pus murături pentru turiști, el face tabere de creație, iar copiii se bucură de natură
Avantaje
SE SCHIMBĂ TOT în legea pensiilor! ANUNȚ OFICIAL
Mediaflux
Marian Drăgulescu se căsătorește! Fostul sportiv a anunțat data la care va avea loc marele eveniment 
Spynews.ro
Rezultate Loto azi, 9 ianuarie 2025. Numerele câștigătoare joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro