A fost anunțat programul de guvernare al Partidului Național Liberal, iar toată lumea este curioasă vizavi de propunerile Guvernului Orban. Ce aduce nou premierul României?
Proaspătul premier al României le-a prezentat colegilor din cadrul Biroului Național documentul oficial pe care va urma să-l depună la Parlament. Acesta conține măsurile pe care le prevede pentru situația în care guvernul său va fi investit.
Programul de guvernare propus are nu mai puțin de 65 de pagini și prevede, printre principalele măsuri, corectarea legilor din cadrul Justiției, reconstruirea încrederii cetățenilor în instituțiile publice, profesionalizarea administrației publice, întărirea statului de drept și a democrației, combaterea corupției, creșterea calității educației, îmbunătățirirea serviciilor de sănătate, dezvoltarea economică pe baze sănătoase, menținerea orientării euroatlantice în politica externă și creșterea ratei de absorbție a fondurilor UE.
-Organizarea și desfășurarea corectă a alegerilor politice programate în 2020 și reluarea dezbaterilor publice privind legile Justiției pentru corectarea lor în acord cu recomandările instituțiilor europene.
-Restructurarea Guvernului și refacerea capacității administrative și a încrederii cetățenilor în instituțiile statului prin reașezarea structurilor de guvernare centrală și locală pe principiile eficienței instituționale și meritocrației administrative;
-Tranziția de la modelul economic actual bazat pe creșterea consumului, fără asigurarea investițiilor necesare sustenabilității cheltuielilor publice, la un model economic care să stimuleze dezvoltarea economică bazată pe investiții și pe creșterea competitivității și productivității, având ca obiectiv prioritar diminuarea dezechilibrelor economice.
-Finalizarea procedurilor și declanșarea lucrărilor de construcție pentru: Autostrada Sibiu – Pitești, Autostrada de Centură a Capitalei și Drumul expres Pitești – Craiova.
-Demararea procedurilor pentru construirea autostrăzii Tg. Mureș – Iași – Ungheni cu fonduri europene și finalizarea procedurilor pentru construirea autostrăzii Comarnic – Brașov în -Parteneriat Public – Privat.
-Finalizarea procedurilor și începerea construcției pentru spitalele regionale de la Iași, Craiova și Cluj cu fonduri europene.
-Corelarea programelor de investiții pentru dezvoltarea comunităților locale cu programele de finanțare din fonduri nerambursabile europene în cadrul exercițiului financiar multianual 2021 – 2027.