Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a lansat o avertizare de călătorie pentru Bulgaria. Românii care vor să călătorească în Bulgaria în aceste zile trebuie să fie foarte atenți, pentru că avertizarea este una foarte serioasă. Ce trebuie să știe toți turiștii români care merg zilele acestea la vecini, vedeți în rândurile de mai jos.
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Bulgaria că, potrivit specialiștilor în meteorologie de la Sofia, în perioada 10 – 11 iunie 2022, o parte însemnată a țării va fi afectată de precipitații abundente, sub formă de ploaie torențială.
Astfel, Institutul Național de Meteorologie și Hidrologie din Bulgaria a emis coduri de atenționare meteorologică, după cum urmează:
-Cod galben pentru regiunile Vidin, Pleven, Veliko Târnovo, Sliven și Yambol. Cantitatea de precipitații poate atinge valori de 25 – 40 mm.
-Cod portocaliu pentru regiunile Montana, Vrața, Gabrovo, Loveci, Stara Zagora, Haskovo, Kârdjali, Pazardjik, Plovdiv, Sofia-regiune, Sofia – capitală, Pernik, Kiustendil și Blagoevgrad. Cantitatea de precipitații ar putea atinge valori de 35 – 66 mm;
-Cod roșu pentru regiunea Smolian. Cantitatea de precipitații ar putea atinge valori de 65-100 mm.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români care vor să meargă în Bulgaria să se informeze despre situația din zonele respective, iar șoferilor să conducă preventiv, cu viteză adecvată, să aibă autovehiculele echipate corespunzător pentru circulația pe drumurile publice în condiții de ploaie torențială și atenționări meteorologice specifice, precum și să respecte cu strictețe semnalizarea rutieră temporară montată pe carosabil și indicațiile/semnalele reprezentanților autorităților din țara veină.
Pe perioada acționării codurilor de atenționare meteorologică este posibil ca, prin decizia autorităților bulgare competente, unele categorii de drumuri să fie chiar închise circulației rutiere.
Românii interesați pot obține informații utile după cum urmează:
-cu privire la starea vremii – pagina www.weather.bg;
-cu privire la situația traficului prin punctele de trecere a frontierei bulgare – www.mvr.bg;
-cu privire la e-vigneta și sistemul e-TOLL – www.bgtoll.bg/ro/;
cu privire la starea actuală a drumurilor – pe aplicația gratuită LIMA http://lima.api.bg, de pe pagina de internet a Agenției „Infrastructura Rutieră” – www.api.bg și la numărul de telefon 070013020 (accesibil în regim non-stop). Informații referitoare la regimul vamal, la intrarea în Republica Bulgaria dinspre Turcia sunt disponibile la adresa www.mae.ro (Condiții de călătorie în Bulgaria, titlul Reglementări vamale) și pe pagina Agenției „Vămi” din Bulgaria – www.customs.bg.
Nu în ultimul rând, cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.