La începutul lunii mai, ca urmare a unor noi complicații, Alexandru Arșinel era internat din nou. Familia lua decizia de a-l pune sub observația medicilor la o clinică de recuperare. Ulterior avea să fie exernat, iar acum se află acasă, cu toate că starea sa de sănătate nu este una bună. Recent, celebrul actor a vorbit despre cum se simte în aceste zile, și cum se pregătește de ziua sa de naștere. Mâine, pe 4 iunie, celebrul actor împlinește 83 de ani.
În ultimii doi ani, celebrul actor a trecut prin mai multe probleme, unele de sănătate, altele de ordin profesional. Din punct de vedere al sănătății, Alexandru Arșinel a încercat să se recupereze după infectarea cu covid, dar probleme au continuat.
Așa se face că, la începutul lunii mai, familia lua decizia de a-l interna la o clinică de recuperare, și pentru a fi ținut sub observație. Dar, așa cum povestea chiar celebrul actor, lucrurile nu stau bine.
„Nu sunt în regulă, nu mă simt bine, ci doar atât cât este suportabil. Sau atât cât să dau speranțe. S-au adunat mult prea multe. Controlul asupra organismului meu nu-i ok, nu mă simt în putere, nu-l pot controla așa cum aș vrea.
Am suportat multe transformări. Și operațe pe cord, și transplant de rinichi, s-au adunat prea multe. Sper să nu mă mai întorc în spital”, a declarat Alexandru Arșinel în ultimul interviu acordat în urmă cu mai bine de o lună, pentru impact.ro.
După perioada de internare la clinică, în cele din urmă actorul s-a întors acasă, dar nici acum, se pare, nu este bine deloc. Într-un dialog cu Cristi Brancu, la Prima TV, actorul spune că „Nu sunt prea entuziasmat de felul cum mă mișc.”
„Ce să fac, nu fac bine….De la o vreme nu mai fac așa de bine și cu pandemia, și cu niște internări care mi-au dat de gândit. Nu sunt prea entuziasmat de felul cum mă mișc.”, a mărturisit Alexandru Arșinel.
Evident slăbnit din cauza problemelor de sănătate, Alexandru Arșinel nu prea mai pare entuziasmat de ziua de mâine. Pe 4 iunie actorul va împlini frumoasa vârstă de 83 de ani, iar dorința sa este:
„Îmi doresc ce mi-ai dorit tu, să fiu nemuritor. Îmi doresc să fim câteva minute împreună, pentru că dacă suntem împreună înseamnă că sunt, într-un fel sau altul, nemuritor.
Îmi doresc ca teatrul meu, Constantin Tănase, să fie nemuritor, să fie un teatru care traversează tot secolul XX și XXI. Vă iubesc din tot sufletul.”, i-a răspuns Alexandru Arșinel lui Cristi Brancu.
Mâine este o zi importantă pentru actorul care a stat o viață de om pe scena teatrului de comedie „Constantin Tănase”, alături de Stela Popescu și alte nume mari. Nu ne rămâne decât să-i urmă „La mulți ani!” Maestrului comediei românești și multă sănătate!