Cum arată sora Iulianei Beregoi. Ana Beregoi o consideră pe sora ei mai mare drept un exemplu. Ea s-a făcut remarcată la emisiunea „Next Star”, la fel ca și sora ei, cu un număr de dans pe hoverboard. Iuliana Beregoi este un adevărat fenomen pe YouTube, cu milioane de fani și pe TikTok. Sora mai mică, Ana, vine puternic din urmă.
Ana Beregoi are 15 ani: cântă, dansează, face Tik-Tok-uri și vloguri, și încearcă să fie o elevă foarte bună. Însă Ana Beregoi consideră că stilul ei este total diferit de al Iulianei. Ana Beregoi a mărturisit că deși a devenit cunoscută ca dansatoare, adoră să cânte.
„Nu pot să aleg între dans și cântat pentru că în timp ce cânt și dansez, în timp ce dansez, eu cânt în mintea mea. Muzica este totul pentru mine. Suntem foarte diferite. Eu sunt mult mai energică și am stilul ăsta de sportivă, ca să zic așa, în timp ce ea este genul acela mai firav, îngeraș. Am început să am concertele mele, unde nu mă intersectez neapărat cu Iuliana.
O să am acum, pe 28 mai, unul în parcul Herăstrău și sunt foarte emoționată. Sunt foarte fericită că am ajuns până aici, să am un concert în care să fiu alături de toți prietenii mei”, a declarat adolescenta, în exclusivitate pentru Ego.ro.
Pentru videoclipul celei mai recente piese, „Trapicorn”, Ana mers în Turcia, alături de familia ei.
„Aș sta aici toată viața, în Belek, dar vreau să-ți zic că la noi, în Republica Moldova, se termină școala pe 1 iunie. Eu o să termin pe 15 iunie pentru că anul acesta am examene pe 6, 9 și 13 iunie. Mi-e frică, așa, puțin, dar sunt sigură pe mine că o să reușesc să le iau”, a declarat Ana.
„Colegii nu sunt invidioși pe mine când lipsesc pentru că suntem uniți și nu avem invidii unii pe ceilalți. Dar eu și când sunt în vacanță încerc să nu pierd foarte multă materie. Fac proiecte și sunt mereu în legătură cu profesorii mei. Mie îmi place la școală, foarte mult. Cel mai mult îmi place să fac proiecte, foarte multe proiecte, pentru că îmi place să îmi exprim creativitatea.
Sunt creativă. Nu îmi place să fac proiectele online, mult mai mult îmi place să desenez pe foaie și acolo să-mi exprim creativitatea. Dacă nu am posibilitatea să fiu prezentă la școală, să-mi arăt proiectul pe foaie, atunci îl arăt online”, a mai spus Ana Beregoi pentru EGO.ro.