Gigi Becali a făcut afirmații incendiare despre un fost șef al arbitrilor. Patronul FCSB e supărat că titlul a ajuns tot la Cluj, dar „pe hoție și nedreptate”. Latifundiarul a acuzat golurile marcate din ofsaid, în opinia sa, din penultima etapă a play-off-ului Ligii 1. Vrând să demonstreze ce curat a acționat el, Gigi Becali a dezvăluit că un fost mare arbitru român îi cerea bani ca să joace la cazinou în anii când acesta era șeful Comisiei Centrale de Arbitri din cadrul FRF.
Gigi Becali, despre fostul șef al arbitrilor cu care juca la cazinou. Patronul FCSB a acuzat la final de sezon felul în care CFR Cluj a câștigat cel de-al cincilea titlu consecutiv. Latifundiarul s-a arătat convins că soarta campionatului a fost tranșată de arbitrii care n-au sancționat golurile decisive marcate din ofsaid, în opinia sa, în partidele Voluntari – FCSB și CFR Cluj – U. Craiova.
„Eu nu felicit hoția, minciuna și nedreptatea! Eu felicit golurile din ofsaid? S-a luat campionatul pe ofsaid. Cum să-i felicit dacă ei fac tot felul de mizerii? Ăia nu sunt oameni de felicitat.
Juca vreodată Voluntari dacă nu dădea CFR prime? Ce probe să mai dau? E clar! Să ancheteze, e treaba lor. Eu am spus ce știu, ce mi-au spus. Dar e situația clară” , a spus Gigi Becali.
Gigi Becali a fost dornic să demonstreze că el a acționat mereu „curat”, fără să facă vreo „hoție” cu arbitri. Latifundiarul a dezvăluit cu această ocazie că fostul mare tușier, Nicolae Grigorescu, îi cerea bani cu împrumut în perioada în care acesta era chiar șeful Comisiei Centrale de Arbitri din cadrul FRF. Becali a afirmat că nu i-a satisfăcut niciodată rugămințile legate de bani.
„Dacă voiam să fac hoție, luam 20 de campionate cu arbitrii, dar nu am vrut să fac. Altfel, hă-hă… arbitrul ăla de la Timișoara juca cu mine la masă. Cum îl chema? Grigorescu, da. Juca cu mine la masă. Cerea împrumut și nu-i dădeam.
I-am zis: „Nu-ți dau, mi-e frică, se interpretează. Cine știe, dacă-ți dau împrumut poate-mi faci vreun favor, și nu vreau”.
Da, era președinte pe atunci. Dacă eu îi dădeam atunci… „Ia bă, cât vrei, 20.000? Ia 100.000, sau 500.000”, care era problema? Și aș fi fost campion, campion, campion.
Dar am zis că vreau să fiu campion pe drept, pentru că cel ce nu respectă regula nu primește cununa, spune sfântul Apostol Pavel”, a spus Becali, la Pro Arena.
Gigi Becali a uitat, în schimb, că în 2010 declara cu totul altceva despre aceeași chestiune. Milionarul a afirmat, la acea vreme, că i-a dat 80.000 de euro lui Grigorescu pentru a juca la cazinou.
„E om de cazinou (n.r. – despre Grigorescu), îl cunosc bine. Îl respect ca om. L-am şi ajutat de câteva ori.
Mi-a cerut o dată 50.000 de euro şi altă dată 30.000. I-am dat, că la vremea respectivă banii ăştia nu însemnau nimic pentru mine.
Nu mi i-a dat înapoi, dar nici eu nu i-am cerut”, declara Becali în 2010, conform gsp.ro.
Fost arbitru asistent, Nicolae Grigorescu a arbitrat 9 partide la turnee finale (5 la Cupa Mondială din 1998 și 4 la EURO 2000). Are în CV și o finală de Champions League, Ajax – Milan în 1995, la Viena, când Ion Crăciunescu a fost la centru.
Până la Istvan Kovacs și cei doi arbitri asistenți, Mihai Artene și Vasile Marinescu, aflați pe lista FIFA pentru Cupa Mondială 2022, Grigorescu era ultimul arbitru român care participase la un turneu final al Campionatului Mondial, cel din Franța, în 1998.