Anda Asârbei este noua colegă din marea echipă a serialului Vlad. Tânăra a vorbit, în cadrul emisiunii Vorbește Lumea, despre rolul pe care îl are în cel de-al doilea sezon al serialului, dar și cum a fost primită în familia Vlad. Iată povestea ei!
Anda Asârbei a venit alături de alți doi colegi din serialul Vlad la emisiunea Vorbește Lumea. Cei trei abia scăpaseră de camerele de pe platourile de filmare, apoi au decis să dea o fugă la o poveste cu Cove și Adela. Actorii au dezvăluit puține lucruri despre episoadele ce vor urma. Cel care a dat viață personajului principal a susținut că urmează cât de curând scene destul de violente. Anda, tânăra lor colegă, a vorbit pentru prima oară despre cum a fost primită în echipă și ce rol va juca.
”Personajul e foarte diferit de mine. Eu sunt mai liniștită așa, Iulia este foarte agitată, mereu face prostii. Dar îmi place să intru în rol, mai experimentez.! Îmi place foarte mult echipa! M-am simțit foarte bine, m-au implicat de parcă luasem deja castingul la ultima probă!”
Anda Asârbei
Anda este studentă în anul trei la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I. L. Caragiale, are 20 de ani și este deja la al doilea serial.
„M-a bucurat foarte tare vestea că voi juca în Vlad. E un sentiment pe care nu-l pot explica. Am fost foarte bine primită de echipă, chiar de la ultima probă pe set, deși era doar o probă și nu știau dacă eu voi lua rolul. Am avut emoții la început, dar m-au integrat imediat în familia lor. Cât despre Iulia, ea este copilul problemă al familiei. Nu-și dorește să fie deloc unde este și din cauza asta face tot ce-i stă în putință să creeze probleme, dar și pentru că vrea cu tot dinadinsul să-și răzbune trecutul”
Anda Asârbei