Zua de ieri a mai întărit moneda europeană cu 0.0022 unități, în defavoarea leului. De cealaltă parte, pe bursele internaționale acțiunile scad pe măsură ce curba crizei din SUA se aplatizează. Astăzi vom avea un nou curs valutar BNR pentru 12 mai 2022, după ora 13:00, și vom afla cât atinge, azi, euro, dolarul și lira sterlină.
S&P 500 a șters câștigurile și a coborât la cel mai scăzut nivel din martie 2021, în timp ce Nasdaq 100, indicele puternic din domeniul tehnologiei, s-a prăbușit cu peste 3%, pe fondul unei prăbușiri a unor giganți precum Tesla Inc. și Apple Inc.
Titlurile cu capitalizare mică s-au scufundat după un raliu care s-a apropiat de 2% în prima parte a zilei. Curba Trezoreriei s-a aplatizat, diferența dintre randamentele pe doi și zece ani reducându-se, spune Bloomberg.
Traderii par să fie de acord că o majorare de 75 de puncte de bază nu este probabilă, potrivit prețurilor de pe piețele futures ale fondurilor federale. Însă aceștia au crescut pariurile că Fed va mai aplica încă o majorare de jumătate de punct în septembrie, după creșterile de această mărime din iunie și iulie.
Banca centrală a SUA a majorat ratele cu o jumătate de punct săptămâna trecută, iar președintele Fed, Jerome Powell, a semnalat că majorări similare sunt în discuție pentru următoarele două ședințe, respingând însă ideea de a face o mișcare mai mare.
În timp ce măsurătorile anuale ale prețurilor de consum s-au răcit ușor față de martie, semnalând un vârf la care se așteptau economiștii, detaliile unui raport de miercuri au descris o imagine mai îngrijorătoare, deoarece cifrele lunare au avansat mai mult decât se preconiza.
Costurile serviciilor au accelerat, în timp ce inflația pentru majoritatea bunurilor a rămas încăpățânat ridicată, subliniind persistența și amploarea presiunilor asupra prețurilor.
Conform unor prime estimări, deși pe fond de criză, Bursa de Valori București a avut un început de an cu peste 16.000 de tranzacții. Numărul reprezintă un adevărat record, în comparație cu anii trecuți. În urmă cu două zile, anunță BVB,
OMRO IFN a avut succes cu o nouă emisiune de obligațiuni în valoare de 10 milioane de lei.
„Fiecare finanţare realizată prin intermediul mecanismelor bursiere este pentru noi un pas în plus. Așa reuşim să avem un impact în economia reală. OMRO IFN, prin natura activităţii sale, sprijină la rândul său afacerile româneşti din diverse domenii de activitate.
Astfel, finanţarea pe care echipa OMRO o atrage, pentru a doua oară, de la investitorii din piaţa de capital are efect indirect şi asupra afacerilor din agricultură, servicii, transporturi sau comerţ pe care le creditează. Mai mult, de la începutul acestui an, valoarea finanţărilor atrase prin cele 11 emisiuni de obligaţiuni corporative, municipale şi titluri de stat, a ajuns deja la 2,9 miliarde de lei”, a declarat Radu Hanga, Preşedintele BVB.
Astăzi avem un nou curs, și vom vedea după ora 13:00 ce se întâmplă cu moneda europeană și rubla rusească în contextul actualei situații economico-geo-politice.
Noul CURS BNR este cel publicat la cursul zilei de astăzi, după ora 13:00.
1 euro = 4,9480 Lei (+0.0001 Lei)
Un euro are cursul prezentat la valoarea de 4,9480 Lei, alături de o variație pozitivă de +0.0001 Lei.
1 dolar = 4,7424 Lei (+0.0558 Lei)
Un dolar are cursul prezentat la valoarea de 4,7424 Lei, alături de o variație pozitivă de +0.0558 Lei.
1 liră = 5,7790 Lei (-0.0178 Lei)
O liră sterlină are cursul prezentat la valoarea de 5,7790 Lei, alături de variația negativă de -0.0178 Lei.
Banca centrală din Rusia anunță că rubla a depășit nivelul de dinaintea invaziei din Ucraina, iar Banca Centrală a Rusiei a redus dobânda cheie de la 17% la 14%.
Moneda a atins un maxim de 65,31 pentru un dolar în primele tranzacții la Bursa de la Moscova, dar la ora 1339, ora lcoală, era la 66,14, cu 0,2% mai puternică decât nivelul de închidere de marți.
Citește și: Rusia și costul invaziei asupra Ucrainei: rubla a devenit o hârtie fără valoare
1 rublă = 0,0726 Lei (+0.0039 Lei)
O rublă are cursul prezentat la valoarea de 0,0726 Lei, alături de variația pozitivă de +0.0039 Lei.
Conform datelor oficiale publicate de BNR, Indicele ROBOR a crescut față de ziua anterioară, după cum urmează: