03 mai 2022 | 12:57

Dr. Beatrice Mahler, anunț pentru toți românii despre subvariantele Omicron: „Pot să facă forme severe”

Sănătate
Dr. Beatrice Mahler, anunț pentru toți românii despre subvariantele Omicron: „Pot să facă forme severe”
Dr. Beatrice Mahler: „Nu cred că avem încă motive de îngrijorare semnificative”

Ultimele date, la nivel mondial, vorbesc de apariția mai multor subvariante Omicron. Conform celor mai noi infomații, în Africa de Sud, o rețea de cercetători studiază  liniile BA.4 și BA.5. Cercetătorii vor să vadă dacă aeste subvariante scapă imunității la vaccinuri și la infecțiile anterioare. De cealaltă parte, în România au apărut îngrijorări pe marginea acstor noi informații. Cu toate astea, Dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta”, declară că nu ar trebui să ne îngrijorăm prea tare.

Subvariantele Omicron sub lupa cercetătorilor sudafricani

Cercetătorii din Africa de Sud vorbesc de cel puțin doi noi membri ai familiei Omicron, în creștere. Denumite BA.4 și BA.5, subvariantele sunt în prezent din ce în ce mai răspândite în Africa de Sud, unde virusologii conduc unul dintre cele mai puternice programe de supraveghere genomică a SARS-CoV-2 din lume, la Centrul pentru Răspuns Epidemic și Inovare de la Universitatea Stellenbosch din Africa de Sud.

Virușii se află în atenția Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Potrivit studiilor de laborator, mutațiile lor le-ar putea permite să se sustragă imunității dobândite prin vaccinurile COVID-19 sau prin infecții anterioare mai puternic decât versiunile existente ale Omicron.

Cercetătorii din Africa de Sud spun clar, totuși, că nu este nevoie ca lumea să intre în panică din cauza acestor subvariante Omicron, BA.4 și BA.5. Subvariantele au câștigat rapid teren în Africa de Sud în ultima lună.

Totuși, ratele de cazuri și spitalizări COVID-19 sunt stabile în țară. Echipa de cercetători a făcut descoperiri similare în timpul pandemiei și se cunoaște procedura. În acest moment, spun aceștia, „este doar timpul să lucrăm cu atenție și cu sârguință, dar cu calm”.

Oamenii de știință studiază acum aceste subvariante, detectate până în prezent în nouă țări. Vor să determine dacă efectul lor este suficient de grav pentru a justifica o intervenție. SARS-CoV-2 va continua să sufere mutații pe măsură ce evoluează, spun cercetătorii.

Pentru a determina ce merită atenție, Wendy Barclay, virusolog la Imperial College din Londra, spune că cercetătorii se concentrează asupra a doi factori:

„Ne interesează o diferență în ceea ce privește gravitatea bolii. Ne mai interesează o variantă care evită vaccinurile.

Chiar dacă avem aceeași gravitate, o creștere a numărului de cazuri are totuși un impact mare asupra vieții.”

Noile subvariante Omicron din Africa de Sud

La 1 aprilie, Eduan Wilkinson, un bioinformatician din echipa lui de Oliveira de la Stellenbosch, a văzut că cercetătorii din laboratorul centrului și de la Institutul Național pentru Boli Transmisibile din Johannesburg, Africa de Sud, au semnalat mai multe secvențe anormale ale genomului SARS-CoV-2 în ultimul lor lot de date.

Secvențele prezentau câteva mutații notabile în regiunile care codifică proteina spike. Deoarece această proteină permite virusului să infecteze celulele, Wilkinson a recunoscut nevoia urgentă de a căuta aceste mutații în toate genomurile secvențiate în țară în ultimele luni pentru a vedea dacă variațiile au trecut neobservate.

Cu o lună mai devreme, în prima săptămână din martie , secvențele BA.4 și BA.5 reprezentau aproximativ 5% din cele aproximativ 500 de genomuri secvențiate în Africa de Sud. În prima săptămână din aprilie, procentul ajunsese la 50%. În acea săptămână, un grup internațional de clasificare a virusurilor a stabilit că BA.4 și BA.5 erau într-adevăr propriile lor linii distincte în arborele genealogic Omicron.

Un lucru care face ca subvariantele BA.4 și BA.5 să iasă în evidență pentru virusologi este o mutație de aminoacizi. Amândouă subvariantele o au în comun, denumită F486V. Aceasta este localizată pe proteina spike a virusurilor. A fost descoperită în apropierea locului în care proteina se atașează la receptorul ACE2 din celulele gazdă pentru a le infecta. Anticorpii importanți generați ca răspuns la vaccinurile COVID-19 și la infecțiile anterioare cu SARS-CoV-2 neutralizează virusul prin agățarea de acest punct, este concluzia sudafricanilor.

Dr. Beatrice Mahler: „Nu cred că avem încă motive de îngrijorare semnificative”

Pe plan local, specialiștii spun că noile subvariante nu au fost încă depistate. Asta nu exclude posibilitatea ca pe viitor să apară noi infectări cu subvariantele Omicron depsitate în martie în Africa de Sud. Depinde foarte tare de modul în care specialiștii reușesc să izoleze posibilele infectări cu aceste noi subvariante. Dr. Beatrice Mahler spune că „nu cred că avem încă motive de îngrijorare semnificative.”

„Pentru variantele de care vorbesc cercetătorii sud-africani, nu cred că avem încă motive de îngrijorare semnificative. Sunt două variante de cercetare. Două subvariante ale tulpinii Omicron, care, sigur, trebuie urmărite de lumea științifică, care sunt urmărite inclusiv de Organizația Mondială a Sănătății, dar nu sunt încă variante îngrijorătoare.

Așa cum ne așteptăm de la Omicron și de la virusul SARS-CoV-2, el se adaptează și încearcă să găsească modalități de a supraviețui, astfel încât de la o subvariantă la alta devine mai contagios și încearcă să găsească metode prin care să învingă imunitatea pe noi o dobândim în urma infecției sau în urma vaccinării.”, a declarat medicul Beatrice Mahler, potrivit b1tv.ro.

Același medic mai spune că există riscul ca cei care nu au trecut prin boală, sau nu s-au vaccinat, să ajungă să se infecteze, chiar și cu aceste subvariante de Omicron. Medicul accentuează faptul că „pot să facă forme severe”.

Parteneri
De ce a murit Ilina Pârvu de la Visuri la Cheie
Redactia.ro
Zodiile care își schimbă destinul după Sfântul Ion 2025! Viața lor înflorește după ani de chin
Click.ro
O femeie, fost ofițer de penitenciar, a fost condamnată la 15 luni de închisoare, după ce a fost filmată făcând sex cu un deținut
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor. Apartamentul e decorat în alb și bej și e pe două etaje / FOTO
Unica.ro
Mircea Badea, un amănunt neobservat de nimeni. Care e problema cu bolidul lui David Popovici
EVZ.ro
Cât de mult a schimbat-o divorțul pe Karmen Minune. La ce concluzie a ajuns artista după separarea de tatăl fetiței sale
Spynews
Șoc pentru Călin Georgescu. A venit anunțul de retragere: Pur și simplu, amenință cu moartea
Capital.ro
Toată lumea vorbește acum despre Sebastian Stan, iar detalii dureroase au ieșit la iveală. Ce s-a întâmplat în Constanța, în copilăria lui. Cine e, de fapt, mama lui
Avantaje
RĂSTURNARE de SITUAȚIE privind INDEXAREA PENSIILOR! Guvernul, OBLIGAT să le MĂREASCĂ
Mediaflux
Ce declarație de dragoste i-a făcut Daniel Niculae Cristinei Ich! Și-a exprimat sentimentele public pentru prima dată | FOTO
Spynews.ro
Zodiile care vor avea 5 ani plini de noroc, începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă a lor: succes uriaș, mai ales financiar, călătorii în străinătate
Realitatea.net
Ce a putut să pătească Ramona Olaru, pe aeroport, în SUA. Vedeta a fost verificată la sânge de autorități
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro