03 mai 2022 | 12:09

Descoperire alarmantă despre creierul uman. Să fie de vină evoluția tehnologiei?

News
Descoperire alarmantă despre creierul uman. Să fie de vină evoluția tehnologiei?

Publicația „Brain, Behavior and Evolution“ susține că creierul omului este de trei ori mai mare decât cel al gorilei sau al urangutanului – animale aproape la fel de mari ca și noi. Mulți cercetători sunt de părere că noi, ca specie, am înregistrat succesul pe care-l avem pe planetă tocmai datorită mărimii creierului nostru. Să înțelegem că, în acest caz, dimensiunea contează?

Descoperire interesantă despre creierul omului

Se știe deja că omul are cel mai mare creier în raport cu dimensiunile trupului său dintre toate primatele, acesta având de la 1.131 la 1.274 cm cubi, 86 de miliarde de neuroni şi 1,3kg de materie cenuşie.

Totuși, creierul nostru a început să se micșoreze începând cu 40.000 de ani în urmă, notează revista Discover. Atunci ar fi apărut primele dovezi cum că acest lucru se întâmplă. De atunci, creierul lui Homo sapiens s-ar fi micșorat cu circa 10%.

Acum 40.000 de ani în urmă, dimensiunea creierului celor 21 de specii umane care existau pe pământ se mărea, relatează Discvr.blog. Deci, care este motivul pentru care creierul uman a început să se micșoreze din acel punct? Este în avantajul sau dezavantajul nostru acest lucru?

O posibilă explicație ar fi inteligența colectivă – oamenii nu mai sunt nevoiți să învețe constant lucruri noi, bazându-se pe ajutorul celor din jur și având la dispoziţie tot confortul actual în care trăim. Se ne imaginăm numai diferențele dintre un IT-ist, de pildă, și omul peșterilor, care era nevoit să vâneze pentru a se hrăni, să facă focul, să-și construiască unelte, haine și arme doar ca să supraviețuiască.

Prin comparație, omul modern depunde un efort semnificativ mai mic pentru a trăi.

Citește și: Secretele creierului pentru prevenirea bolilor. Sfaturile vitale ale doctorului Leon Zăgrean

De ce se micșorează organul gândirii

O altă cauză ar fi că anumite zone ale creierului sunt corelate cu anumite acțiuni, iar reducerea acestora duce, în mod implicit, și la reducerea creierului.

De exemplu, în zilele noastre nu mai suntem nevoiți să reținem toate denumirile şi toate funcţiile plantelor din pădure doar pentru a nu muri otrăviți. Acum dispunem de toate informațiile de care avem nevoie la numai un click distanță.

În plus, de la ultima Eră glaciară încoace, adică acum vreo 10.000 de ani în urmă, temperaturile au început să crească. De asemenea, trupurile mai mici, incluzând un creier mai mic, presupun o gestionare mai bună a temperaturii corporale.

Prin urmare, există o logică cu privire la micșorarea creierului uman, care a prins contur pare-se în ultimii 3.000 de ani.

Parteneri
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Momentul în care Ucraina a atacat cu drone fabrica de maioneză EFKO din Belgorod. Care e semnificația acestei acțiuni militare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Oana Radu, obicei nociv. Ce obișnuia să facă atunci când ajungea la prieteni.
EVZ.ro
Adriana Bahmuțeanu, primele declarații după ce băieții ei au fost luați de Protecția Copilului. Fosta soție a lui Silviu Prigoană nu și-a văzut nici acum fiii
Spynews
Șoferii din România nu pot face ITP. Anunț oficial de la RAR
Capital.ro
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se întâmplă acum cu Eduard și cu Maximus
Avantaje
AMENDĂ de 2.900 de LEI pentru ȘOFERI! E obigatoriu!
Mediaflux
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro