01 mai 2022 | 18:53

Secretele creierului pentru prevenirea bolilor. Sfaturile vitale ale doctorului Leon Zăgrean

News
Secretele creierului pentru prevenirea bolilor. Sfaturile vitale ale doctorului Leon Zăgrean
Secretele creierului pentru prevenirea bolilor. Sfaturile vitale ale doctorului Leon Zagrean

Prof. dr. Leon Zăgrean, şeful Catedrei de Fiziologie a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“, din Bucureşti şi fondatorul primului laborator de Neuroştiinţe din România, le explică urmăritorilor săi cât de puternic ar fi, de fapt, creierul uman și cum ar putea vindeca organismul.

Cum ar putea creierul vindeca bolile organismului

Sintagma „minte sănătoasă în corp sănătos” nu poate fi mai adevărată, spune profesorul doctor Leon Zăgrean. Specialistul explică faptul că oamenii ar percepe diferit definiția sănătății, referindu-se la o bună funcţionare a tuturor organelor.

Pe de altă parte, cei de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii ar oferi o definiţie mai largă a sănătăţii, mai precis, aceasta fiind o stare de bine din punct de vedere fizic, psihic şi social, chiar dacă există o perturbare a unui anumit organ.

„Din punct de vedere ştiinţific, mintea nu a facut parte din obiectul cercetării ştiintifice, ci creierul, din punct de vedere structural. Sigur că este oarecum un paradox al ultimilor 400 de ani. Omul se defineşte prin ceea ce face mintea.

Creierul uman e o structură care exprimă conştiinţa. Prin el, mintea sau conştiinţa se exprimă, se actualizează. Neuroştiintele abordează din punct de vedere ştiinţific creierul.

Sigur că nu putem separa mintea de creier, dar mintea e un fenomen mai complex decât creierul. Conştiinţa este cea care actualizează şi conştitizează această dimensiune a informaţiilor depozitate în creier.

Nu pot să accept că informaţia din creier ar fi doar ceea ce învăţăm pe parcursul vieţii, ci şi ceea ce au învăţat predecesorii biologici. Noi suntem în mod cert o continuitate a tot ceea ce au învăţat strămoşii noştri. Suntem echivalentul materialului genetic.”, spune şeful Catedrei de Fiziologie a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“, potrivit secretele.com.

Ce presupune vindecarea trupului cu ajutorul minții

Specialistul susține că oamenii ar deține capacitatea de a se autovindeca prin puterea minții, folosindu-se de toată puterea creierului.

„Vindecarea este deja un păcat al educaţiei primite de noua generaţie când vorbim de sănătate. Prima etapă este menţinerea sănătăţii, prevenţia bolii. Aici ar trebui să fim cel mai eficienţi.

Sănătatea nu este o integritate a structurii fizice, ci un complex al structurii fizice şi dimensiunii psihice a individului.

Sunt oameni care nu au un picior, sunt bolnavi, dar pot fi mai sănătoşi decât cei care au toate organele intacte, pentru că se simt bine, îşi conştientizează starea de bine.

Există cazuri concrete de pacienţi care sufereau de angină pectorală, asupra cărora intervenţia de blocare a unei artere din apropierea inimii nu a avut efecte mai spectaculoase decât propria minte.

Concret, cineva a vrut să facă un experiment pentru a verifica eficacitatea acestei metode iar rezultatul a fost că în cazul intervenţiilor adevărate 61% din pacienţi s-au simţit bine, iar cei falşi operati, deci cărora li s-a indus o stare placebo, s-au simtit mai bine în proporţie de 76%.

Cu alte cuvinte, creierul nostru are capacitatea de a declanşa mecanisme de vindecare. Iar acest lucru se învaţă prin minte, educaţie, cunoaştere.”, a completat specialistul.

Citește și Ce scurtează și mai mult viața unui om. Rezultatele șocante ale ultimului studiu ne vizează pe toți

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
O mai ții minte pe Esmeralda? Au trecut 27 de ani de la rolul care a făcut-o celebră pe actrița Leticia Calderon, iar viața ei a bătut orice telenovelă! Cum arată azi, la 56 de ani, frumoasa actriță / FOTO
Unica.ro
Poți rămâne fără bani pe card. Alertă pentru clienții BRD, BCR și BT
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
A murit unul dintre cei mai cunoscuți artiști din lume. A fost un deschizător de drumuri
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
O SUTĂ de MII de PENSIONARI primesc MAI MULȚI BANI! SE întâmplă la FINAL de 2024
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro