Singura bucurie a lui Gigi Becali care valorează mai mult de 1 milion de euro. Patronul FCSB are, practic, tot ce-și poate dori un om. Familie frumoasă, sănătate, faimă și, nu în ultimul rând, o avere uriașă. Ea este estimată la 325-425 de milioane de euro, deși destule voci susțin că ar depăși miliardul de euro. Cu toate acestea, ajung la aproape 64 de ani, Gigi Becali spune că există un singur lucru ce-i aduce o satisfacție mai mare decât să câștige mulți bani.
Singura bucurie a lui Gigi Becali care valorează mai mult de 1 milion de euro. Patronul FCSB se apropie de vârsta de 64 de ani, pe care-l va împlini pe 25 iunie. Sau pe 24, conform propriei mărturisiri, el susținând că e născut în aceeași zi în care este sărbătorit Sf. Ioan Botezătorul, unul dintre sfinții săi preferați.
Gigi Becali a dezvăluit secretul formei sale fizice de invidiat, spunând că totul vine de la dieta sănătoasă pe care o are.
„Inima mea are putere de tinerețe, dar, dacă stau și mă concentrez la vârstă, nu îmi vine să cred, deci inima e puternică, tânără, dar trupul oricum, oricât ar fi inima de tânăra și puternică, el deja se mai înmoaie, mușchii.
Eu cred că e de la mâncare, mănânc foarte sănătos, nu mănânc carne, dacă nu tai eu animalul, dacă nu tai eu vițelul, nu mănânc dacă nu tai oaia sau mielul și nu mănânc deloc mezeluri.
Dimineață mănânc doar ouă, de fazan, de prepeliță, nici măcar de găină nu mai mănânc, că au colesterolul mai mare, ouă și brânză, carne rar”, a povestit Gigi Becali, la Pro Arena.
Gigi Becali a ajuns la o situație financiară în care nu trebuie să-și mai facă griji pentru ziua de mâine, nici el, nici multe generații ce-i vor urma. Latifundiarul a mărturisit că există un lucru care, la ora actuală, îi produce o bucurie mai mare chiar și decât câștigarea unui milion de euro.
Gigi Becali a moștenit pasiunea pentru oi a tatălui său, Atanase, mare crescător al acestor animale. De altfel, milionarul a dorit să-și înalțe vila din Pipera chiar pe locul unde se afla saivanul părintelui său, înainte de 1989. Acum, tot oile sunt cele care-i aduc cea mai mare satisfacție. Mai mare decât banii.
„Zilnic stau jumate de oră, mă uit la ele cum pasc. Zilnic. Asta e bucurie, nu? Eu nu vând oile, le dau cadou. Am 150 de oi aproape. Dar eu am bucurie. Pentru mine e mai mare bucurie jumate de oră să văd, bucuria nu putem noi să o controlăm. Bucuria e mai mare când văd cum pasc oile decât un milion de euro. Aș vrea să câștig milionul, dar dacă-l câștig nu am bucurie cum am bucuriei când pasc oile. Când mă uit la oi mă gândesc la Hristos, mă uit la pomii mei, mă gândesc la Hristos și-i dau slavă”, a declarat Becali la România TV.
Gigi Becali a stârnit vâlvă în mai multe rânduri când a blocat circulația în comuna Pipera, el mânându-și turma de oi pe drumurile din localitate. El a mai recunoscut că nu folosește medicamente, nici măcar atunci când are o durere fizică mare, pentru că „ e dată de la Dumnezeu”.
„Ce să mai cer? Ce mai am nevoie? Nici sănătate, că sănătatea nu mă mai interesează, că dacă vrea s-o dea s-o dea. Dacă primesc boală, eu ce trebuie să fac? Nu am fost niciodată bolnav, dar dacă primesc boală, eu zic „Mulțumesc”.
Mă durea o măsea și nu am vrut antibiotic. Și nevastă-mea zicea „Pune, mă, antibiotic!” Şi mă durea, bubuia. Dar dacă Dumnezeu așa a vrut să-mi dea durerea…
Am momente când vreau să duc durerea. De ce să nu duc durerea? Dacă Dumnezeu mi-o dă, lasă s-o duc. Dumnezeu nu dă boala aiurea așa, o dă pentru un scop”, a mai spus Gigi Becali la postul TV menționat.
Gigi Becali are o avere estimată de Top Capital între 325 – 425 milioane de euro. El se clasează pe locul 14 în ierarhia celor mai bogați români. Dar multe voci spun că latifundiarul deține peste un miliard de euro.