Relu Pănescu i-a caracterizat pe toți foștii colegi din tabăra sa. Sportivul a revenit în România, iar acum a oferit fanilor Survivor România detalii picante despre cei care au fost de-a lungul timpului în echipa Războinicilor. Ce a putut să spună bărbatul despre Ionuț Popa și Alexandra Duli? Cu ce participanți s-a înțeles fantastic și care au fost cei care i-au pus bețe în roate în tot acest timp?
Relu Pănescu a fost eliminat într-o etapă foarte importantă din competiție. Mulți dintre fanii săi sperau ca el să ajungă până în finală și chiar să câștige marele premiu, dar soarta a decis altceva.
Bărbatul a fost oaia neagră a grupului, lucru care s-a văzut în alegerile concurenților de la albastru până în etapa unificării și nu numai.
Mulți dintre sportivi au votat pentru trimiterea lui pe Insula exilului și l-au propus de multe ori spre eliminare. Cu toate astea, Relu susține că nu a simțit atacurile de la început. Fostul concurent a avut câteva cuvinte și despre Ionuț Popa, cel mai bun concurent de la Războinici / Tigrii, dar cu care nu a rezonat deloc.
„Din primul moment în care i-am întâlnit pe aeroport, Ionuț a venit cu o atitudine de superioritate, nu față de mine, față de toți. De atunci am simțit că nu există chimie, că nu rezonăm.
A fost o persoană care de cele mai multe ori când ne făceam strategiile pentru jocuri, își alegea acei adversari mult mai slab pregătiți decât el, tocmai în ideea de a fi convins că aduce punct. Eu am fost invers. Nu m-am dus la Survivor să mă joc”, a mai spus Relu.
Acesta a subliniat că în rolul de câștigător îl vede pe Marian Drăgulescu.
”Nu pot spune un câștigător, dar mi-aș dori să fie Marian Drăgulescu. Este un etalon, un erou al României. Dă dovadă de mult bun simț, este cel mai echilibrat. Este la fel de harnic ca Nedelcu”, a mărturisit cel din urmă în emisiunea ,,La Măruță”.
El a mai mărturisit că Ionuț Popa este ,,obsedat de a câștiga sub orice formă Survivor România. Calcă pe cadavre.” Întrebat despre Alexandra Duli, el a spus: ,,m-am bucurat (n.r. de eliminarea ei). Este răutăcioasă.” Fostul concurent a continuat să îi descrie pe ceilalți foști colegi de tabără astfel:
Alex Delea – neatent
Alex Nedelcu – harnic
Ana Dobrovie – M-a trădat repede și ieftin, mi-a întors spatele. A fost prima persoană cu care am interacționat.
Blaze – Este cel mai adaptat, vine din Nigeria și poate câștiga. Are o ambiție foarte mare, dar grăbit, pripit.
Elena Matei – dușmănoasă, răutăcioasă. Comportamentul ei a lăsat de dorit.
Doru Răduță – capabil, inteligent. Aveam subiecte de discuție comune.
Oana Ciocan – frumoasă pe interior, nevinovată. Nu a încercat să facă alianțe, Duli a acaparat-o. După ce s-au format Tigrii și Vulturii, a văzut adevărata față a lui Duli.
Ramona Crăciun – ne-am înțeles bine până la a doua revenire din exil. S-a schimbat total, probabil a încercat să își protejeze locul.
Ștefania – competitivă
Angela – respect
Liviu – a cedat psihic, părea cel mai haios.