Ioana și Ilie Năstase formează unul dintre cele mai controversate cupluri din showbizul românesc. Fostul mare tenismen al României și frumoasa lui soție au avut, de-a lungul timpului, o poveste de iubire destul de încercată, cu multe provocări și probleme pe care, într-un final, par să le fi rezolvat. Care este secretul relației lor.
S-au certat, s-au împăcat, au amenințat că vor ajunge la notar pentru divorț, iar acum se înțeleg mai bine decât niciodată. Ioana Simion și Ilie Năstase trăiesc o frumoasă poveste de iubire, dincolo de zvonuri, certuri și speculații.
Într-un interviu acordat Revistei Ego, Ioana Năstase a mărturisit cât de entuziasmată este de a petrece sărbătorile pascale alături de soțul ei și de familie. Fire credincioasă și cu frică de Dumnezeu, Ioana Simion merge la biserică și se roagă pentru binele celor dragi.
„Voi merge zilele acestea la mai toate slujbele de seară. Paștele îl petrec în familie, așa mi se pare frumos. Apoi, o să plec într-o vacanță, să mă relaxez puțin. O să încerc să gust câte puțin din toate, cu măsură.
După o vârstă, după 35 de ani, nu mai e ca la 20. Fac foamea. Știm toate că fără să facem foamea, nu merge. Eu nu sunt cu diete, dar mănânc foarte puțin, da, este adevărat.
O pun pe mama să vopsească ouăle și, întotdeauna, înainte de a mă băga la somn, îmi pun un ou roșu în apă, iar dimineață mă spăl pe față. Este o tradiție pe care o păstrez din copilărie.
Întrebată dacă Ilie Năstase va petrece sărbătorile pascale cu ea, bruneta a confirmat acest lucru.
Da. Nu știu dacă o să meargă și la slujbă, el nu prea are răbdare, dar o să petreacă Paștele, cu siguranță, cu mine.”, a declarat Ioana Simion, în exclusivitate pentru ego.ro.
De asemenea, Ioana Simion a dezvăluit care este secretul unei căsnicii durabile. Bruneta spune că își susține partenerul de viață în tot ce face și îi oferă lui Ilie Năstase toată libertatea pe care și-o dorește, în semn de respect și încredere.
„Eu îi dau libertatea pe care și-a dorit să o aibă întotdeauna, să facă ce își dorește, să meargă unde vrea. Chiar dacă mie nu îmi plac cluburile, lui i-am permis să meargă. Trebuie să facă ce îl face să se simtă bine.
Am încredere în mine și știu că, dacă trebuie ca un anumit lucru să fie al tău, atunci o să fie. Îmi place să trăiesc frumos și curat.”, a completat Ioana Năstase pentru sursa citată.