05 apr. 2022 | 19:36

Planurile de atac ale lui Putin, dezvăluite acum Ucrainei de către America. Ce urmează să facă Rusia

Politică
Planurile de atac ale lui Putin, dezvăluite acum Ucrainei de către America. Ce urmează să facă Rusia
SUA a avertizat că Rusia se pregătește de invazie în Ucraina

În urmă cu două luni, pe 18 februarie, Joe Biden declara că Statele Unite dispun de informații care arătau că Vladimir Putin luase deja decizia de a invada Ucraina. Același președinte american declara tot atunci că informațiile ar fi fost trimise către oficialii ucraineni. Cu alte cuvinte, se știa cu cel puțin o săptămână înainte că Ucraina avea să fie invadată de trupele rusești, iar reacția de la Kiev avea să întârzie.

SUA a avertizat că Rusia se pregătește de invazie în Ucraina

Cu cel puțin o săptămână înainte de discursul beligerant al lui Vladimir Putin prin care anunța operațiunea specială din Ucraina, Joe Biden și Secretarul de stat Antony Blinken a avertizat că Rusia ar putea fi pe punctul de a invada Ucraina.

Conform unor apropiați ai administrației americane, informațiile ar fi fost trimis din timp către Kiev, astfel Zelenski fiind informat de ceea ce a și urmat, de altfel, începând cu 24 februarie.

Un alt aspect extrem de important este faptul că, în perioada premergătoare invaziei ruseși din Ucraina, oficialii serviciilor de informații americane au luat măsuri pentru a declasifica rapid ceea ce au spus că este un plan rusesc de răspândire a dezinformării cu privire la un presupus atac ucrainean pe teritoriul rusesc.

„O astfel de mișcare din partea Kievului ar precipita represaliile Moscovei, care nu s-ar opri la granițe, ci s-ar rostogoli în capitala ucraineană.

Cu alte cuvinte, o operațiune sub pavilion fals care ar putea declanșa cel mai mare război terestru din Europa din anii 1940 încoace.”, declara directorul CIA, William Burns.

Citește și: Guvernul SUA a declarat oficial că Rusia a comis crime de război în Ucraina. Ce pedeapsă ar urma să primească Vladimir Putin

Directorul CIA la Moscova și Kiev

Tot despre Burns scrie The WallStreet Journal, că ar fi avut două vizite secrete, premergătoare conflictului. Prima ar fi fost chiar cu Vladimir Putin. La începutul lunii noiembrie, cu câteva luni înainte de începerea războiului, directorul CIA, William Burns, a vizitat Moscova pentru a lansa un avertisment.

Statele Unite credeau că președintele rus Vladimir Putin se pregătea să invadeze Ucraina. William Burns i-a transmis atunci lui Putin că se va confrunta cu sancțiuni paralizante din partea Occidentului, dacă va merge mai departe.

Șeful spionajului american a mai vorbit ulterior la telefon cu Putin, care se afla în stațiunea Soci de la Marea Neagră, izolat de toți, cu excepția câtorva confidenți.

Liderul rus nu a făcut niciun efort pentru a nega acuzația, citând calm o listă de nemulțumiri cu privire la modul în care SUA a ignorat ani de zile preocupările de securitate ale Rusiei. În ceea ce privește Ucraina, Putin a reitart faptul că aceasta nu era o țară adevărată.

După ce s-a întors la Washington, șeful CIA l-a informat pe președintele Biden că Vladimir Putin nu luase încă o decizie irevocabilă, dar că există șansele ca invazia să se materializeze.

Cea de a doua vizită, mai spune publicația americană, ar fi fost la Kiev, unde a stat de vorbă cu Zelenski, concluzia fiind „Directorul CIA a transmis informaţii care au ajutat foarte mult Ucraina în primele zile ale războiului”, scrie WSJ.

Eșecul CIA și invazia lui Putin

În următoarele trei luni, Washingtonul s-a străduit să își convingă aliații europeni să facă un front comun, mai spune WallStreet Journal. Statele Unite  încercau să echilibreze două obiective. Primul era să-l convingă pe Putin să renunțe la intenția de a invada Ucraina, evitând în același timp acțiunile pe care acesta le-ar putea trata ca pe o provocare.

Al doilea obiectiv era să înarmeze Ucraina pentru ca o invazie să fie cât mai costisitoare posibil. În cele din urmă, Occidentul nu a reușit nici să-l descurajeze pe Putin să invadeze Ucraina, nici să-l asigure că orientarea tot mai accentuată a Ucrainei spre vest nu amenința Kremlinul.

Efectul a fost ziua de 24 februarie, zi în care Putin își trimitea trupele. Șeful CIA relata recent că toate aceste informații despre demersurile sale, desecretizate deja, ar fi fost trimise și lui Zelenski, dar reacțiile ulterioare au fost deja cele cunoscute.

Parteneri
Ce trebuie să porți în buzunar de Sfinții Mihail și Gavriil pentru a avea succes pe toate planurile
Redactia.ro
Fructul care e o adevărată bombă calorică. Ne îngrașă și e echivalentul a 600 grame de carne de vită
Click.ro
Ce l-ar fi supărat pe Iohannis. Poliția maghiară intervine cu explicații
Digi24
Casa lui Ion Țiriac, MARE cât 10 terenuri de tenis! Imaginile IMPRESIONANTE din interior te vor lăsa mască
Vocea.biz
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Unica.ro
Evită floarea în borcanele cu murături. Multe gospodine fac o mare greșeală
EVZ.ro
Lăsatul Secului pentru postul Crăciunului 2024. Ce se face pe 14 noiembrie
Spynews
Vestea care a devastat toată România. A murit marele erou al țării. Dumnezeu să-l odihnească!
Capital.ro
Andra rupe tăcerea despre plecarea de la „Vocea României”, după doar un sezon: „Nu mi-a mai trebuit”. De ce a făcut-o Tudor Chirilă să plângă
Avantaje
Incineratorul Repsan Energy Oarja, închis de autorități după o descindere de proporții! Bomba ecologică a fost oprită și destructurată
Mediaflux
El este polițistul care a murit în Timiș. Flavius avea 21 de ani și a fost găsit fără suflare de un coleg
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Lala, primele declarații după anunțul că este însărcinată. Ce a spus viitoarea mămică
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro