Pensii 2022. Modificare nouă la talon. Cum îl pot obține pensionarii care nu vor să mai aștepte poștașul acasă. Însă procedura de obținere nu este deloc ușoară, astfel că pensionarii sunt nevoiți să facă cel puțin un drum la Casa de Pensii. Iată despre ce este vorba și ce trebuie să știe pensionarii.
Pensionarii care nu mai doresc să aștepte poștașul acasă pot să beneficieze începând din luna aceasta de un talon de pensie electronic. Procedura de obținere nu este însă atât de simplă, întrucât platforma dă erori, iar pensionarii sunt nevoiți să facă cel puțin un drum la Casa de Pensii.
De altfel, președintele Casei de Pensii a susținut că nu a avut timpul necesar ca să implementeze un sistem mai prietenos, însă își pune speranțele în banii primiți prin fondurile europene. Iată ce trebuie să faci ca să obții talonul de pensie:
Mai întâi, orice pensionar trebuie să aibă o adresă de mail validă. Apoi trebuie să acceseze site-ul Casei Naționale de Pensii ca să-și deschidă un cont online. Aici completează un formular, iar site-ul îi generează o cerere.
Apoi, cu cererea printată, pensionarul merge la Casa de Pensii, acolo unde angajații casei de pensii îi verifică documentele și îi activează contul. Tot aici ei primesc o foaie cu 8 instrucțiuni, ca să poată accesa contul online.
În al treilea rând, pensionarul se întoarce acasă, iar pe mail o să primească un link care este valabil 72 de ore. Odată accesat acest link, sistemul îl va obliga să își seteze o parolă, apoi va primi o nouă cerere pe care pensionarul va trebui să o printeze, să semneze, scaneze și să o introducă în platformă. După ce a efectuat acești pași, se va genera documentul de informare: cunoscut drept talonul electronic.
De menționat este că președintele Casei Naționale de Pensii susține că a fost nevoit să implementeze rapid noul sistem. Însă din păcate, oficialul nu a luat în calcul că pensionarii nu dispun aproape deloc de cunoștințe digitale.
„Dacă are semnătură digitală, nu trebuie să vină până aici. Noi a trebuit să punem în aplicare această prevedere legală, dar noi avem în PNRR bani pentru digitalizare și încercăm să găsim poate o formă mult mai prietenoasă privind accesarea acestor informații pentru titulari. Deocamdată, aceasta este soluția pe care am găsit-o”, a mărturisit Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii.
Circa 3.000 de pensionari au cerut să primească talonul electronic. În țara noastră, sunt peste 5 milioane de pensionari și numai jumătate dintre ei își primesc banii pe card.