04 apr. 2022 | 12:21

Nou dosar penal pentru Traian Băsescu. Ce acuzații grave i se aduc: „Nu mă voi prevala de imunitate parlamentară”

Politică
Nou dosar penal pentru Traian Băsescu. Ce acuzații grave i se aduc: „Nu mă voi prevala de imunitate parlamentară”
Nou dosar penal pentru Traian Băsescu.

Nou dosar penal pentru Traian Băsescu. Ce acuzații grave i se aduc. Fostul președinte al României susține că nu se va prevala de imunitatea parlamentară și că va merge la audieri, în situația în care va fi chemat. Amintim că în data de 23 martie 2022, Înalta Curte a menținut decizia Curții de Apel, hotărând, definitiv, că Traian Băsescu a fost colaborator al Securității.

Nou dosar penal pentru Traian Băsescu

Nou dosar penal pentru Traian Băsescu, deschis de Parchetul General, în care se efectuează urmărirea penală in rem sub aspectul infracțiunii de fals în declarații. Fostul președinte a declarat că, în acest caz, nu se va prevala de imunitatea parlamentară și va merge la audieri, la Parchetul General, în cazul în care va fi chemat.

„Legat de dosarul de la Parchet, nu mă voi prevala de imunitate parlamentară. Imediat ce sunt chemat, mă voi duce. Categoric da”, a declarat Traian Băsescu luni dimineaţă.

Reacția lui Traian Băsescu a venit după Parchetul General a anunțat că a deschis un dosar penal în care se efectuează urmărirea penală in rem sub aspectul infracțiunii de fals în declarații.

„Pe 31 martie 2022, Parchetul General ne-a informat că în dosarul cu numărul 112/P/2020, dosarul declarațiilor false de necolaborare cu Securitatea depuse de Traian Băsescu, „se efectuează urmărirea penală in rem sub aspectul infracțiunii de fals în declarații”.

În prezent, există o sentință definitivă referitoare la colaborarea lui Băsescu cu Securitatea, iar falsurile comise de el în declarațiile sale pe proprie răspundere sunt evidente, procurorii ar trebui să finalizeze dosarul și să-l trimită pe Traian Băsescu în judecată.

În 24 iulie 2020, în urma unei sesizări formulate de GIP, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dat startul urmării penale in rem sub aspectul infracțiunii de fals în declarații săvârșite de Traian Băsescu în dosarul 112/P/2020.

Traian Băsescu, colaborator al Securității

În data de 13 iulie 2020, GIP a sesizat Parchetul despre faptul că Traian Băsescu a declarat pe propria răspundere că nu a colaborat cu Securitatea în anii 2004 și 2009, atunci când a candidat la alegerile prezidențiale, în anul 2016, atunci când a candidat pentru Parlamentul României și în 2019, când a candidat pentru Parlamentul European. Toate aceste declarații sunt însă false.

De menționat este că în 20 septembrie 2019, Curtea de Apel București a constatat calitatea lui Traian Băsescu de colaborator al Securității. Judecătorul a stabilit că Traian Băsescu – Petrov „a denunţat activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, iar furnizarea informaţiilor a vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”.

La data de 23 martie 2022, Înalta Curte a menținut decizia Curții de Apel, hotărând, definitiv, că Băsescu a colaborat cu Securitatea.

„Traian Băsescu știa că a fost informator al Securității și, cu toate acestea, a declarat pe proprie răspundere că nu a colaborat cu Securitatea. Parchetul General ar trebui să constate că Băsescu a prezentat ca adevărată o faptă mincinoasă (necolaborarea sa cu Securitatea ca politie politică) în scopul obținerii prin fraudă și sperjur a funcțiilor de președinte, parlamentar și parlamentar european.”, a anunțat sursa citată.

În 2015, lui Traian Băsescu i se dăduse spre folosința gratuită vila situată în Str. Gogol nr. 2, sector 1 din Capitală. Acum, Traian Băsescu a declarat că o să își căute un apartament în care să se mute.

Parteneri
Ce s-a descoperit la autopsia lui Silviu Prigoană. Cauza reală a morții milionarului
Redactia.ro
Unde va fi înmormântat Silviu Prigoană? „La etajul doi mă duc, sub tata! Sunt pregătit să mor.” Declarații halucinante ale omului de afaceri în podcastul lui Bursucu cu câteva zile înainte să moară!
Click.ro
Care a fost cauza morții lui Silviu Prigoană. Ce au descoperit medicii legiști
Digi24
Imagini NEMAIVĂZUTE cu Monica Tatoiu! Cum arăta pe vremea când se iubea cu Florin Călinescu
Vocea.biz
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris'. Ce răspuns a primit impresara de la fostul soț
Unica.ro
Noi reguli pentru comerțul cu mașini. Cum vor fi afectați românii
EVZ.ro
Ce a comandat Silviu Prigoană de la restaurantul din Bran, cu câteva minute înainte să moară. Afaceristul nu a mai apucat să mănânce
Spynews
Decizie pentru românii cu buletin. NU te mai obligă nimeni să declari din 2025
Capital.ro
Silviu Prigoană, 8 căsnicii, 4 soții, 6 divorțuri. Prima soție l-a lăsat văduv, iar ultima i-a adus liniștea, până când moartea i-a despărțit. Cine sunt femeile care i-au marcat viața
Avantaje
DEZVĂLUIRI din VILA lui Silviu Prigoană. Copiii, PRINȘI în CONFLICT
Mediaflux
Trupul neînsuflețit al lui Silviu Prigoană a fost ridicat de la INML Brașov. Ce se va întâmpla înainte de a fi depus la capelă
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cine este văduva lui Silviu Prigoană. Mihaela este mai tânără cu 15 ani decât regretatul om de afaceri
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro